Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Autorul și producătorul desenului animat „Mașa și Ursul” este din Republica Moldova! Cum a ajuns Andrei Dobrunov în această funcție
Conaționalul nostru Andrei Dobrunov, care este animator în Rusia, a participat la crearea celebrului desen animat de producție rusă „Mașa și Ursul“. Acesta a fost chiar autorul și producătorul primelor ediții ale serialului animat, informează locals.md.

Andrei Dobrunov s-a născut în Republica Moldova într-o familie de muzicieni. Tatăl - dirijorul la teatru, mama - inginer de sunet la televiziune. Părinții au dorit ca Andrei să aibă o carieră de pianist. Cu toate acestea, în schimbul studiilor la pian, el a ales pictura. După ce părinții i-au găsit sub pat un morman imens de desene, au decis să lase copilul să se realizeze în artele vizuale.

 

 

Astfel, Andrei Dobrunov a studiat la școala de artă. Apoi a intrat la colegiul de artă din Chișinău, la secția de pictură, pe care a absolvit-o în 1982. Din 1985-1990 a studiat la Universitatea de Arte din Moldova, la Facultatea de „interior și echipamente.“

 

După absolvire a lucrat în editurile de la Moscova ca ilustrator. Este autor de dicționare de specialitate ale limbii engleze pentru copii. A scris mai multe povești pe care le-a și ilustrat.

 

 

 

Din 1996-1997 a lucrat ca director artistic la studioul „Klassika“. În 1997-1998, el a fost director artistic la studioul „F.A.F“.

 

Apoi, până în 2000 a lucrat ca ilustrator la editura „Reader Digest“. Din 1998-2014 a fost director general al studioului „Solnecinîi dom-DM” („Casa solară -DM“). El a fost producătorul și managerul de proiect al desenului animat „Kneazul Vladimir“, care a avut încasări de 5,4 milioane de dolari, devenind una dintre cele mai mari încasări din Rusia din toate timpurile.

 

 

 

Andrei Dobrunov a participat la crearea studioului „Animakkord“. El a fost unul dintre producătorii primelor șapte ediții ale serialului animat „Mașa și Ursul“, creat de acest studiou. În martie 2014 a fost numit director general al celui mai important studio de animație din Rusia - „Soyuzmultfilm“, funcție pe care a deținut-o până în 2016.

 

 

În prezent, Andrei Dobrunov pregătește să lanseze filmul de animație de lungmetraj "Suvorov". Acțiune istorică este creată folosind tehnologia „Motion capture” (captare de mișcare), ceea ce permite de a face expresii faciale și mișcare a personajelor foarte realiste. Producătorul spune că acest desen animat va avea cel mai mare buget din istoria Rusiei.

 

 

12.04.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
Top 3 zodii care se îmbogăţesc în septembrie. BANII încep să cadă din cer, peste noapte!
Astrele se aliniaza favorabil, astfel ca pentru cateva dintre zodii se anunta schimbari pozitive in plan financiar. Vor avea parte de surprize placute, conturile lor rotunjindu-se considerabil. Unii vor…
FOTO: Rusii au sapat cea mai adanca gaura in pamant. Ce au gasit AICI ESTE FABULOS
Rusii au incercat un experiment inedit pe Peninsula Kola, administrata de Rusia. Aceasta fasie de pamant este situata in partea europeana a Rusiei, regiunea Murmansk. Peninsula este locuita de laponi,…
SCANDAL uriaş la Nestle: Gigantul elveţian este acuzat că a vândut, în ultimii 10 ani, apă de la robinet sub numele unui brand premium. Frauda este colosală
Nestle, în mijlocul unui scandal uriaş, compania fiind acuzată că a vândut, sub tutela produsului Poland Spring, apă de la robinet, în valoare de 900 de milioane de dolari pe an, în ultimii 10…
DRAMĂ în lumea filmului! A MURIT. Hollywood-ul este în stare de ŞOC
ŞOC la Hollywood! Actorul Sonny Landham, care a devenit faimos după ce a jucat alături de Arnold Schwarzenegger în "Predator", a murit la vârsta de 76 de ani, după probleme de sănătate cu inima.În…
Planta fericirii, cunoscută încă din antichitate pentru beneficiile sale
Planta, folosită din cele mai vechi timpuri ca şi antidepresiv natural, combate stările de depresie, indispoziţie şi pesimism. Datorită compuşilor săi, este şi astăzi una dintre cele mai apreciate…