Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Lufthansa suspendă cursele spre Venezuela pe fondul instabilităţii economice din ţară
Compania aeriană germană Lufthansa a anunţat că va suspenda zborurile spre Venezuela începând cu data de 18 iunie, pe o perioadă nedeterminată, pe fondul instabiltăţii economice cu care se confruntă ţara, declanşată de scăderea preţului petrolului, principala sursă de venit a ţării.

Lufthansa a mai specificat că, din cauza inflaţiei crescute şi a controalelor stricte de convertire monetară, filialelor din Venezuela ale companiilor aeriene le este imposibil să-şi convertească încasările (obţinute în bolivari-moneda naţională a Venezuelei) în dolari şi să le trimită sediilor centrale, relatează BBC News online.

 

Venezuela se confruntă cu o criză economică dură, după ce preţul petrolului a înregistrat o scădere foarte mare, fiind principala sursă de venit a ţării. În aceste condiţii, inflaţia a ajuns la peste 400%, ducând la o lipsă acută de alimente şi bunuri de consum de bază.

 

Într-un comunicat emis, compania a anunţat că "vom fi nevoiţi să suspendăm cursele dintre Caracas şi Frankfurt începând cu 18 iunie".

 

Lufthasa a specificat şi că cererea pentru zboruri internaţionale spre Venezuela a scăzut în 2015 şi în primul sfert al acestui an. Cu toate acestea, a precizat că zborurile pe această rută vor fi reluate în viitorul apropiat.

 

Controalele stricte de convertire monetară au fost impuse în Venezuela în 2003 de preşedintele la acea dată, Hugo Chavez. În următorii doi ani, aceste măsuri au devenit şi mai restrictive, ceea ce a obligat companiile aeriene să-şi reducă activităţile în ţară.

sursă: mediafax.ro
29.05.16
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
Un tânăr din Leova a făcut 7500 km cu bicicleta până în Portugalia, unde a pornit cu doar 50 euro și 20 de dolari în buzunar
Vladislav Pușnei are 22 ani, este student și se visează medic veterinar. Din toamnă, vrea să facă stagiere la o clinică veterinară, așa că nu a mai stat să aștepte un moment potrivit ca să…
Monica Babuc solicită închiderea a zeci de școli. Lipsesc mii de învățători, pleacă sute de elevi
Numărul elevilor și profesorilor din insitituțiile de învățământ din Republica Moldova este în cădere liberă. Acest lucrul îl demonstrează datele statistice, dar și relatările cetățenilor…
Taie o LĂMÂIE mărunt şi pune-o la congelator! Efectul ei îţi poate salva viaţa!
Lămâile au beneficii uimitoare pentru sănătate. Dacă le congelezi, acestea se sporesc.Potrivit studiilor, coaja lămâiei conţine de 5 până la 10 ori mai multe vitamine decât…
Ţara care nu are niciun râu navigabil, are cele mai multe aeroporturi internaţionale şi 250 de zile însorite pe an
Majoritatea românilor aleg să meargă în vacanţă în această ţară al cărui teritoriu este acoperit în proporţie de 80% de munţi, însă are şi peste 2.000 de insule.Grecia este o ţară…
Atentat în Barcelona. Poliţia catalană: Atacatorii pregăteau „un atac de mai mare anvergură”
Autorii atentatelor de la Barcelona şi Cambrils, comise joi şi soldate cu cel puţin 14 morţi şi 130 de răniţi, pregăteau ”un atac de mai mare anvergură”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt…