O meșteriță din Bălți confecționează buchete de mireasă valabile pe viață!
Rafinament, finețe și eleganță - sunt doar câteva dintre caracteristicile ce pot fi atribuite lucrărilor create de o meșteriță din țară. De mai bine de cinci ani, Ina Motrescu, locuitoare a orașului Bălți, confecționează adevărate capodopere. Depune suflet în tot ceea ce face, iar fiecare lucrare ocupă o păriticică în inima sa.

Pe lângă accesorii și bijuterii pentru femei, Ina creează buchete de mireasă valabile pe viață! Și asta pentru că acestea sunt realizate din porțelan rece - un material durabil și rezistent. În continuare, vă invităm să o cunoașteți pe cea care are, pe bună dreptate, mâini de Aur!

 

Ina, confecționezi bijuterii și accesorii handmade de mai mult timp. Spune-ne de unde a venit ideea de a realiza buchete de mireasă?

Ideea de a realiza buchete îi aparține, de fapt, unei cliente, o viitoare mireasă. Atunci eram la începutul activității mele, iar portofoliul de lucrări era încă unul modest. Acea domnișoară a fost atât de  hotărâtă, încât a reușit să mă convingă, dar și să mă inspire la crearea primului buchet. În final, totul a ieșit atât de bine, iar asta mi-a dat un impuls enorm pentru a continua în acest domeniu.

 

 

Dar prin ce sunt deosebite buchetele tale față de cele obișnuite?

Ceea ce le face deosebite este, în primul rând, faptul că fiecare petală, frunzuliță, detaliu este confecționat manual. Totodată, miresele au posibilitatea de a-și personaliza buchetul după bunul plac pentru a-i uimi pe cei dragi cu cele mai inedite compoziții florale. Un alt atu al acestor lucrări este și durabilitatea în timp. Chiar dacă unii ar putea spune că sunt „flori artificiale”, eu văd aceste buchete absolut vii, întrucât depun multă energie și suflet în tot ceea ce fac.

 

 

Zi-ne ce reacții au miresele atunci când văd aceste minunății?

De obicei, viitoarele mirese sunt foarte emoționate și plăcut surprinse. Își imaginează din start cum vor arăta în ziua nunții. Și eu sunt nerăbdătoare să văd prima lor reacție, care, în cele mai dese cazuri, este cea mai expresivă și sinceră. Atunci când văd bucurie în ochii lor, știu că munca mea nu a fost în zadar.

 

 

Presupun că realizarea unui astfel de buchet este o muncă extrem de migăloasă. Cât timp îți ia până a vedea rezultatul final?

Într-adevăr este un lucru care necesită enorm de multă răbdare, dar atât timp cât faci asta cu plăcere și entuziasm, totul devine mult mai simplu. Pot spune că acum am mult mai multă experiență decât atunci când am început. Astăzi, confecționarea unui buchet poate dura între una și două săptămâni. Totul depinde de tehnica folosită, dar și de complexitatea lucrării.

 

 

Care buchet îți e cel mai drag sau toate ocupa un loc special pentru tine?

Desigur primul buchet va fi mereu cel mai deosebit pentru mine. Însă, fiecare buchet nou pe care îl fac reușește să ocupe un loc aparte în inima mea. Nu am unul preferat, toate sunt speciale în felul lor.

 

 

Confecționezi și bijuterii sau diverse accesorii pentru femei. Totuși care articole sunt mai solicitate?

Am o gamă largă de produse: de la accesorii pentru păr, până la cercei, inele, broșe, butoniere și chiar compoziții florale pentru interior. Cred că cele mai solicitate sunt accesoriile și bijuteriile pentru mirese. Eu încerc să pun în valoare frumusețea femeii și să le accentuez cele mai subtile trăsături.

 

 

Ce alte idei interesante ai pentru viitor? Cum îți dorești să surprinzi femeile din Moldova?

În curând, voi veni cu motive de primăvară pentru buchete și accesorii pentru mirese și voi prezenta o colecție nouă de coliere și broșe, perfecte pentru a fi purtate la camășă – o nouă tendință, în vogă în acest sezon. În plus, voi răspunde pozitiv la orice provocare din partea celor mai cochete cliente, iar inspirația și perseverența vor sta în capul mesei!

sursă: ea.md
02.02.17
Saptamina
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
FOTO: Natalia Gordienko incearca sa dezvaluie subtil sexul copilului sau? Iata detaliile care au trezit suspiciuni
Natalia Gordienko va avea o fetita sau un baietel?Natalia Gordienko a postat pe contul sau de Instagram, o poza cu o fetita care este fericita, insotita de comentariul "Fericita". In acel moment…
Vine sau nu peste noi uraganul din România: Iată ce spun meteorologii moldoveni
Сорванные крыши домов, поваленные деревья, десятки пострадавших и восемь погибших людей – таковы последствия…
COMOARA ascunsă din pachetul de țigări. Toată lumea le aruncă, deși pot câștiga sume URIAȘE
Pentru mulți fumători, foița aurie sau argintie care acoperă țigările într-un pachet este complet inutilă, însă niciunul nu știe că prin aruncarea acestora pierd cel puțin 500 de euro.O…
Membrii trupei DJ Project, răniţi grav după ce un TIR s-a răsturnat peste maşina lor
Membrii trupei DJ Project, Gino Manzotti, DJ Maxx şi Mira, sunt printre victimele accidentului rutier care a avut loc luni, pe DN7, în judeţul Vâlcea, când un TIR s-a răsturnat şi a lovit două…
Neymar încinge spiritele la PSG! Brazilianul, la un pas de bătaie cu Cavani după meciul cu Lyon!
Thiago Silva a evitat o bătaie între Edinson Cavani şi Neymar, după meciul disputat de PSG pe teren propriu cu Olympique Lyon, informează L'Equipe.Conforma jurnaliştilor francezi, Cavani i-a…