Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Undă de ȘOC pe piața valutară după decizia-surpriză privind Brexitul
Lira sterlină se depreciază semnificati, marți după-amiază, după decizia Curţii Supreme din Marea Britanie privind Brexitul.

Lira sterlină s-a depreciat marţi faţă de dolar şi euro, iar indicele principal FTSE-100 al Bursei de la Londra a crescut cu 0,4%, la 7.172,64 puncte, transmite Reuters.

 

Deprecierea a intervenit după ce Curtea Supremă a Marii Britanii a decis că Guvernul trebuie să ceară acordul Parlamentului în cazul invocării Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona în cazul ieşirii din Uniunea Europeană.

 

Iniţial, lira sterlină s-a apreciat marţi, depăşind 1,25 dolari, pieţele sperând că ţara se îndreaptă spre un Brexit "mai uşor" şi îşi va păstra accesul la piaţa unică europeană. Dar apoi lira s-a depreciat deoarece Curtea Supremă a decis că guvernele Scoţiei şi Irlandei de Nord nu trebuie să îşi dea consimţământul în cazul demarării Brexitului.

 

Moneda Marii Britanii s-a depreciat marţi la prânz cu 0,6%, la 1,2458 dolari, şi cu 0,3% faţă de euro, la 86,10 penny pentru un euro, potrivit capital.ro. Indicele FTSE 100, dominat de companiile globale, a crescut anul trecut cu 14,4%, depăşind cu mult majoritatea indicilor europeni.

 

Declinul semnificativ al lirei sterline a ajutat companiile orientate spre export incluse în FTSE-100 deoarece o mare parte din veniturile lor sunt generate în dolari, apreciază analiştii.

 

"Decizia anunţată marţi de Curtea Supremă este o palmă pe faţa Guvernului britanic. Totuşi, Parlamentul îşi va da probabil consimţământul, iar Marea Britanie ar putea invoca anul acesta Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care guvernează modalitatea de ieşire a unei ţări membre din UE. Dat fiind că investitorii sunt îngrijoraţi, mai multă incertitudine este exclusă", a afirmat Jawaid Afsar, trader la Securequity.

25.01.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top