Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Abrevierile salvatoare
Delegaţia noastră guvernamentală s-a dus cu mătănii pro-occidentale la Înalta Poartă de la Bruxelles.

A făcut promisiunile de rigoare, şi-a asumat angajamentele tradiţionale şi a primit în schimb la fel de tradiţionalele încurajări pentru continuitatea noastră pe itinerarul care are în capăt asocierea noastră intregrală cu Uniunea Europeană. 


În ce măsură va contribui această vizită la soluţionarea problemelor noastre, e greu de spus. Pentru că nu este nici prima vizită pe-acolo şi nici prima delegaţie guvernamentală care a efectuat-o şi nu prea sînt semne că problemele şi-ar fi urnit din loc povara cu care ne apasă. În această ordine de idei, gîndirea asociativă (asta nu prea are treabă cu acordurile de asociere)  ne aminteşte un banc despre dialogul dintre doi economişti, în care unul întreabă cum pot fi soluţionate problemele noastre, iar altul răspunde că există două soluţii fundamentale – una realistă şi alta fantastică. Cea realistă constă în faptul că vin extratereştrii şi ne rezolvă toate problemele, iar cea fantastică este că noi ne rezolvăm singuri problemele noastre. 


Deci, realiştii urmează să srea cu ochii în soare şi să aştepte aterizarea OZN-ului mîntuitor de păcate şi nevoi. Sau să se roage pentru implicarea mai ales financiară în treburile noastre a altor abrevieri, mai terestre: FMI, BM, UE, BERD şi cîte şi mai cîte. 


Unii analişti şi observatori şi analişti opinează că e posibilă descurcarea iţelor noastre naţionale şi fără amestecul salvator al ozeneurilor financiare terestre –  prin restabilirea relaţiilor economice şi comerciale (nu fără unele compromisuri politice) cu Rusia. Ideea nu este agreată deloc, pentru că strică icoana lumii aşa cum e zugrăvită ea de iluziile noastre occidentalizante. Tabloul nostru oniric e cam primitiv – ne dăm cu occidentalii, le cîntăm în strună şi în curînd ei ne vor recunoaşte în mod solemn şi festiv drept egalii lor în drepturi şi apucături. 


Cel mai simplu şi mai superficial mod de a ne da cu occidentalii este îndepărtarea cît mai tranşantă şi mai gălăgioasă de Rusia, care acum e ciuca bătăilor în lumea apuseană. Nu ştiu cum e pentru occidentali această hîrjoneală diplomatică şi economică, pentru ţările de calibrul Moldovei este ca şi cum ai da cu pumnul în perete cu gîndul că peretele va suferi mai tare de durere decît pumnul. 


Aşa că purificarea grajdurilor lui Augias se amînă sine die dacă nu ad calendas graecas. Nu mai traducem din latineşte pentru că e prea mult pesimism în această moştenire aforistică a strămoşilor noştri.  Şi pentru că mai e lume care crede că vom face curăţenie în respectivele grajduri şi ne vom deda unui trai îndestulat, fericit şi liniştit. Fix ca occidentalii care ne servesc drept exemplu încurajator şi far călăuzitor.  Numai să scăpăm cumva de cei care sînt fie proşti, fie ticăloşi, fie plătiţi de Kremlin, fie toate laolaltă de ni se bagă în suflet cu arhaicele lor considerente pragmatice care ne întinează seninul vis european.


De fapt, ambele tabere visătoare - şi cea pro-apuseană, şi cea pro-răsăriteană ar opta mai ales pentru eliminarea definitivă a oponenţilor. Cum se zice la ruşi, e o divergenţă de opinii în problema agrară: fiecare vrea ca în pămînt să zacă celălalt.  Fireşte că de dragul binelui popular, al avansării spre viitor, al progresului, modernizării sau, dimpotrivă, a păstrării a tot ce e bun, frumos, strămoşesc şi moral în faţa avalanşei de obrăznicie etică a modernităţii. 
E tare greu de spus care abreviere, cosmică sau telurică, ne-ar putea salva de noi înşine…  

23.03.16
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Altele
Profitorii și adevărul
19.03.16
publicat de Viorel Mihail
Liderii ucraineni îmbrăcați în cămeși cu uzoare naționale îmi amintesc de dl Iurie Roșca cu cușma din chelcică neagră de miel pe cap.      Nu zic ba, rușii poate că ar trebui să primească una îndărăpt, dar de ce procesul trebuie să decurgă prin...
Ce spun cărțile: frunzele, merele…
13.03.16
publicat de Viorel Mihail
l În numărul trecut, am arătat că economia socialistă a fost una neperformantă, de aceea mai toate fostele ţări partenere fug de ruși. Rușii nu prea înţeleg de ce se întîmplă așa, odată ce mai mult au dat decît au luat. Spre deosebire de Marea Britanie, de Belgia, Fran...
De toate pentru toţi
05.03.16
publicat de Vsevolod Ciornei
Nimic nou sub soare. Guvernarea guvernează, iar opoziţia i se opune. Adepţii guvernării afirmă că ţara are nevoie de stabilitate pentru ca guvernul să-şi îndeplinească nestingherit programul, partizanii opoziţiei – că alegerile anticipate sînt necesare cît mai devreme ...
Actuala guvernare
27.02.16
publicat de Viorel Mihail
Dacă nu ținem cont de neînțelegerile existente între formațiunile aflate pe acelaș segment electoral, constatăm că avem un parlament preponderent de stînga. Comuniști i, socialiști i și democrații au obținut 65 de mandate după alegerile din noiembrie 2014.Stînga e p...
Nemuritori în păpuşoi
06.02.16
publicat de Vsevolod Ciornei
Nu susţinerea populaţiei şi nici încrederea ei constituie sursa puterii, ci centrele de putere globală de dincolo de frontiere. În această construcţie de pe harta lumii, cei suspectaţi de a fi păpuşari sînt ei înşişi marionete.  În această construcţie de pe ...
Fii alături de noi!
Top