Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Cînd vom ieşi din criza politică?
Încă un guvern s-a instalat în fruntea ţării, unul cu chipul şi asemănarea alianţei care l-a constituit – adică, este şi nou, şi vechi în acelaşi timp. În sensul eminescianului vers despre alte măşti, aceeaşi piesă, alte voci, aceeaşi gamă.

În sensul că s-au mai redistribuit ministerele pe la partide, cu ciudata rocadă dintre miniştrii muncii şi ai sănătăţii (cineva spunea că ar fi fost mai chibzuit dacă miniştrii respectivi îşi schimbau reciproc partidele şi rămîneau pe loc să-şi vadă de treabă mai departe), cu scoaterea pe tuşă a ministrului educaţiei - unii zic că propunerea ei la postul de premier a fost o manevră subtilă menită să o scoată definitiv din politică (deşi, la drept vorbind, ea nu prea făcea politică propriu-zisă, ci doar dregea pe cît era posibil lacunele din sistemul de învăţămînt).  

 

De fapt, şi din partea comentatorilor piesa e aceeaşi, ca şi gama, ba chiar şi măştile şi vocile sînt aceleaşi. Unii văd în instalarea noului guvern ieşirea din criza politică (Streleţul a adus stabilizeţul), alţii văd o perpetuare a guvernării statului captiv de către clica oligarhilor, premierul fiind un instrument docil în mîna acestora… De fapt, mîinile metaforice fac carieră strălucită în procesul de reflectare a întîmplărilor de pe scena politică moldovenească – e şi mîna lui Putin şi a Cremlinului, e şi cea a Bucureştiului, şi a Bruxellesului, şi a Washingtonului - o împletitură sofisticată de mîini metaforice  face tot ce există şi mişcă, apare sau dispare, vine sau pleacă în Republica Moldova…

 

Ideea că fiecare are în parte şi în felul lui dreptate este banală, dar inevitabilă. Interesele mai multor capitale se intersectează la Chişinău – nu sînt interese majore, fundamentale (că de-ar fi aşa, am avea parte poate şi de bombardamente umanitare şi democratizatoare), dar nici măruntele importanţe strategice nu sînt neglijate în marea politică mondială.  

 

Existenţa noului guvern pro-occidental chiar stabilizează întru cîtva situaţia, dat fiind că un eventual guvern format de o coaliţie neprooccidentală ne-ar ferici cu vreo revoluţie a demnităţii, dreptăţii, echităţii, care ar ruina cam tot ce-a mai rămas neruinat pe-aici sub camuflajul frumoaselor lozinci după care se ascunde calculul rece şi utilizarea cinică a unei populaţii de care marilor jucători nu le pasă nici cît negru sub unghie. 

 

Noul guvern nu va face, probabil, borţi în cer şi cascade de performanţe. Pentru că nu are cum, de unde şi din ce. Integrarea noastră europeană presupune deschiderea pieţei noastre pentru mărfurile europene şi cam atît. Cei care acuză guvernele, premierii, politicienii de toate necazurile populaţiei – cele ce ţin de salarii, pensii, nivelul de trai, preţuri şi tarife – ori sînt naivi, ori se prefac: în toate (sau aproape toate) ţările proaspăt integrate în UE decurg aceleaşi procese ca şi la noi, ba chiar decurg mai rapid şi mai necruţător.  

 

Iluzia asta că integrarea europeană echivalează în mod automat cu dezvoltarea economică (şi că doar conducerea noastră ori incompetentă, ori rău intenţionată împiedică această dezvoltare) este veche – se purta şi în timpul Uniunii Sovietice şi suna cam aşa: comunismul şi socialismul sînt nişte orînduiri foarte benefice pentru dezvoltarea omului, doar greşelile conducerii (cînd incompetente, cînd duşmană a poporului) nu îi permit doctrinei să-şi întindă înflorirea pe ogorul realităţii. Sau poate chiar şi mai veche: ideea că regele e bun şi cu gîndul la popor, dar boierii cei răi şi hapsîni îi ascund adevărul (vezi vlahuţiana ”minciuna stă cu regele la masă”), ca să nu mai pomenim şi de zicala ”Pînă ajungem la Dumnezeu, ne mănîncă sfinţii”...  

 

Continuîndu-l pe Eminescu, alţi termeni, aceeaşi ecuaţie…   

10.08.15
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top