Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Aniversarea şi uitarea
Joi, 23 aprilie, s-au împlinit trei decenii de la producerea unui eveniment de care foarte, chiar extrem de puţini dintre cei care au profitat de pe urma lui catadicsesc să-şi aducă aminte.

Este vorba de deschiderea unei plenare a Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice despre care, probabil, în timpul desfăşurării ei nimeni nu-şi dădea seama cît de istorică şi de radicală este. Noul şi neobişnuit de tînărul (după decenii lungi de gerontocraţie partinică şi de stat) secretar general al partidului Mihail Gorbaciov a anunţat schimbarea stilului de lucru şi de viaţă în ţară. Mai mult pe dibuite, mai mult ghicind ce o să iasă din toate astea, dar, ca de obicei, în viaţa omului şi în istoria ţărilor socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea de la tîrg şi ţara care urma să se reînnoiască şi să renască în urma proceselor de restructurare s-a dizolvat, orînduirea social-politică s-a prăbuşit şi circul politic de pe harta fostului sistem socialist s-a umplut de o sumedenie de personaje noi, exotice, entuziasmate şi dornice de a-şi înscrie numele abia iţite din anonimat în istoria umanităţii. 

 

Istoria umanităţii însă este una ironică şi paradoxală. Cu mulţi chemaţi şi foarte puţini aleşi, iar deseori aleşii sînt dintre cei nechemaţi. Cu timpul, eroul marilor transformări, Gorbaciov, a luat Premiul Nobel (care după ce l-a luat şi Obama pentru o pace cu care nu are nimic de a face a devenit un fel de amuzament kafkian), dar a ajuns un horribile dictu în propria ţară, care îl acuză de toate relele şi nevoile care i s-au întîmplat şi i se întîmplă. Ca de obicei, urmaşii sînt ingraţi şi aplică măsurile epocii lor perioadelor istorice apuse. Gorbaciov nu putea să nu purceadă la schimbări, numai că le-a permis prea multora să le facă, şi fiecare le-a făcut în felul său şi vorba unui mucalit premier rus post-gorbaciovist: ”Am vrut să facem cum e mai bine, dar ne-a ieşit ca de obicei”. 

 

Supărarea majorităţii ruşilor pe Gorbaciov s-ar putea să fie poate chiar mai puţin dureroasă pentru el decît amnezia care i-a pocnit de-a valma pe politicienii din noile ţări independente rezultate din destrămarea URSS. Dacă ruşii tratează această destrămare ca pe o tragedie care le-a ciopîrţit ţara cîndva mare, imperială şi măreaţă, cei din fostele periferii sovietice ar fi trebuit să-i fie recunoscători lui Gorbaciov pentru că a clătinat colosul şi a admis, dacă nu chiar a permis, să se declanşeze sumedenia de revoluţii de redeşteptare naţională cu învoire de la primărie. Probabil că tocmai această învoire de la primărie este cea care deranjează memoria istorică a noilor eroi politici de pe scenele est-europene.

 

Se desfăşoară din plin compunerea unei istorii legendare cu eroi care şi-au vărsat sudorile pe baricade, au combătut cu abnegaţie odiosul regim sovietic, s-au sacrificat, au militat şi de aceea acum sînt fie în fruntea bucatelor, fie prin preajma lor, că tot săţios e şi prin preajmă. În această mitologie baladescă, nu se prea înscrie prozaica existenţă de cetăţeni sovietici în fond loiali, care îşi trăiau traiul şi îşi mîncau mălaiul în pace şi linişte pînă cînd la putere la Kremlin a venit un tip cu pată pe frunte care a slăbit şurubul şi din slăbirea asta au rezultat cam toate evenimentele ulterioare, marcate mai mult de oportunism şi conjuncturism decît de abnegaţie şi eroism. 

 

Istoria cică este scrisă de învingători. Mai degrabă de profitori. Iluzia lor este că ar putea să existe o istorie definitivă pe care să nu o redacteze alţi învingători şi alţi profitori. Sau poate că sînt mai pragmatici şi urmează vorba cîntecului: cu cît cînt, atîta sînt…

 

Oricum, Gorbaciov rămîne marele uitat al unei aniversări ignorate… 

27.04.15
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top