Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Căci fioros de dulce, pe buza ta cuvîntu-i…
Un om al scrisului, angajat la o gazetă, se deplasa cu trenul spre un oraș de provincie. Acolo avea să se desfășoare un eveniment cultural-patriotic. Urma să ieie cuvîntul și, entuziasmat de importanța momentului, însăilase pe hîrtie o poezie. Așa cum l-a ajuns capul.

Era vară, era cald și în tren, mare nădușală. De la gară, pe uliți numai de el știute, a coborît spre centrul tîrgului, unde trebuia să se producă evenimentul. Era flămînd și obosit, se sufoca de căldură.

 

A ajuns la timp. Își anunță sosirea. Cei din comitetul organizatoric i-au cerut textul cuvîntării. L-au felicitat, i-au strîns mîna. ”Textul e minunat, e plin de vervă, însă îl lăsăm pe mai tîrziu. Necesită să fie rostit în altă ambianță, în prezența unui public elevat”. Scîrbit peste măsură, tulburat de cele întîmplate, omul scrisului s-a întors la București.

 

Flămînd și obosit, sufocîndu-se de căldură…Iar la nici trei săptămîni, omul scrisului a înnebunit de scîrbă. 

 

Afară era o căldură înăbușitoare. Evenimentul: festivitatea de dezvelire a monumentului lui Ștefan cel Mare la Iași. Textul care urma să fie citit: poezia ”Doina”. Iar pe omul scrisului îl chema Mihail Eminescu.

26.05.15
Viorel Mihail
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
FOTO: Russell Crowe nu mai e deloc “Gladiator”. Cum arată acum cunoscutul actor
Actorul neozeelandez Russell Crowe e departe de imaginea cu care a obişnuit la începutul anilor 2000, cu rolurile extrem de apreciate din "Gladiatorul" (pentru care a şi câştigat Oscarul pentru cel…
Cutremur de 7 grade în Moldova - autoritățile în alertă maximă 
În cazul unui cutremur devastator autoritățile trebuie să fie pregătite să acționeze, iar urmările acestuia trebuie prevenite prin pregătiri și exerciții speciale.Autoritățile din Republica…
FOTO, VIDEO: Extraordinar - Samsung Galaxy S8 și S8 Plus: telefoanele nu vor mai fi vreodată la fel
Samsung Galaxy S8 și Galaxy S8 Plus sunt cele mai așteptate smartphone-uri dintre ultimele luni, iar Playtech le-a văzut în premieră, înainte de prezentarea oficială. În rândurile de mai jos găsești…
Cinci fondatori ai PLDM au părăsit partidul. Printre ei și deputatul Angel Agache
Un grup de fruntași Partidului Liberal Democrat din Moldova au părăsit partidul nefiind deacord cu pozițiile exprimate de conducerea formațiunii în raport cu mai multe subiecte de actualitate. Este…
Descoperire SOCANTA! Alimentul care iti distruge ficatul mai rau decat alcoolul! Cu totii il consumam fara sa ne dam seama de consecinte
Cu totii ştim ca alcoolul consumat in exces poate provoca boli grave de ficat, insa el nu este singurul factor nociv pentru sanatatea acestui organ.Recent, o noua boala a ajuns in topul afecţiunilor…