Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Caragiale să ne judece
Anevoioasele negocieri pentru constituirea unei alianţe noi din aceleaşi elemente din care fuseseră constituite alianţele precedente se aseamănă cu proverbiala pisică a lui Schrodinger – parcă s-au terminat şi parcă mai continuă.

Din punctul de vedere al logicii elementare şi al bunului-simţ comun e ciudat ca nişte partide care se situează în fond pe aceeaşi platformă se pronunţă pentru acelaşi vector politic care duce spre integrarea europeană şi conlucrează, cu pauze, neînţelegeri, conflicte şi ciondăneli, dar totuşi împreună din 2010 poartă tratative lungi de parcă s-au întîlnit pentru prima oară şi îşi aduc la cunoştinţă platformele politice. Din punctul de vedere al lui Einstein, este o nebunie să faci mereu acelaşi lucru şi să te aştepţi la alte rezultate. La fel e şi cu constituirea aceleiaşi alianţe din aceleaşi elemente de la care probabil doar naivii aşteaptă progrese spectaculoase şi răsturnări de situaţie spre mai binele societăţii. 

 

Ce-i drept, acest raport de forţe s-a constituit în urma alegerilor care s-au desfăşurat acum jumătate de an şi ceva. Deci, alegătorul a optat pentru asta – vorba unei zicale ucraineşti: aţi văzut, ochilor, ce cumpăraţi, acum mîncaţi pînă crăpaţi. De aceea activizarea opoziţiei reprezentate de platforma DA, pe de o parte, şi a socialiştilor, pe de alta, cu solicitarea alegerilor anticipate pare să fie mai degrabă un fel de gimnastică de înviorare înaintea unor bătălii politice de mai încolo. Solicitarea alegerilor anticipate la cîteva luni după cele ordinare se soldează cu rezultate palpabile doar în cazul revoluţiilor colorate, cu susţinere, finanţare şi regie de nu se ştie unde sau mai bine zis se ştie dar nu se spune. Deocamdată, finanţatorii şi regizorii de ”nu se ştie unde” sînt preocupaţi de confruntarea cu Rusia şi atîta timp cît guvernarea de la Chişinău va fi cel puţin la nivel retoric în echipa ”băieţilor buni” occidentali contra ”băieţilor răi” putinişti, orice păcate ar comite, se vor alege doar cu mustrări verbale de genul ”combaterea corupţiei trebuie intensificată” şi ”reforma justiţiei trebuie accelerată”. 

 

Aşa că toate schimbările care se vor produce în politica noastră vor fi în cheie caragialescă - să se revizuiască, dar să nu se schimbe nimica. Schimbarea miniştrilor sau a liderilor de opinie va fi, ca de obicei, bucuria nebunilor, după care entuziasmul se va topi într-o nouă deziluzie că ”ne-au tras pe sfoară şi de data asta”.    

 

În fond, lumea îşi dă seama că în parametri esenţiali nu s-a schimbat nimic, nu se schimbă şi nici nu se va schimba. Unii o duc bine, alţii o duc prost. Unii se descurcă, alţii se încurcă. Vreme trece, vreme vine, toate-s vechi şi nouă toate şi mai departe tot e cum scrie în Glossa emisnesciană. Un fel de Eclesiast al poeziei romantice româneşti.

 

Doar intelectualii cultivă cu obstinaţie creativă mitul că existăm noi, oamenii simpli, cinstiţi şi curaţi şi ei, politicienii hapsîni, corupţi şi mincinoşi. Şi dacă îi înlocuim pe ”ei” cu ”noi”, toate s-ar face bune şi frumoase pe piciorul de plai şi gura de rai. Nu există o statistică a fenomenului, dar din 1990 încoace tare mulţi dintre cei oneşti şi cumsecade s-au perindat pe scena politică şi odată ajunşi acolo se transformau cu iuţeală din ”noi” în ”ei”.  

 

Ce va fi? Nimic nou. Va fi ca la Caragiale. Cum anume? Citiţi-l cu atenţie şi o să aflaţi.

30.07.15
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top