Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Cavalerii lipsei Apocalipsei
Într-un articol de ziar, al nu ştiu cîtelea, despre cît de multe ciudăţenii pot încăpea pe o fîşiuţă mică de pămînt dintre două rîuri, am dat şi de o caracteristică lapidară a alegerilor a la Moldova: nu luptă stînga şi dreapta între ele, ci mai multe stîngi între ele şi mai multe drepte între ele.

Nu cred că e nevoie de anexat probe şi statistici la această formulă, că toată lumea vede şi înţelege ce se întîmplă şi cine ce hram poartă. Şi nici nu cred că Moldova este prima sau unica ţară în care hîrjoneala politică explorează traiectorii atît de paradoxale. Deşi, dacă stai să compari politica cu fotbalul, ar fi un spectacol prea special în care echipele nu joacă una contra alteia, ci mini-fotbal trei echipe contra trei la o poartă, fiecare pe jumătatea sa de teren.

 

Şi mai bizară apare această concentrare pe dihoniile interne pe fundalul caracterului geo-politic al alegerilor care urmează să determine tabăra în care se va stabili Moldova în condiţiile noului „război rece” încă nedeclarat, dar sesizabil între Occident şi Rusia. Evenimentele din Ucraina semnalizează că strategia bazată pe neutralitatea mielului sau a viţelului blînd, deşi confortabilă şi profitabilă, nu mai este agreată de marii actori de pe scena politică a globului. Acuma, cine nu e cu unii, e pentru alţii şi contra unora. Declaraţiile diplomatice despre faptul că apropierea de spaţiul UE nu trebuie să însemne ruperea relaţiilor cu Rusia sau că aderarea la UV sau UEA nu e obligatoriu legată de separarea cu ziduri de Europa sînt frumoase, poate chiar corecte, dar… diplomatice. În condiţiile în care ambele tabere ale confruntării globale îşi aplică reciproc sancţiuni, condiţii şi avertismente, eufemismele diplomatice nici măcar nu încearcă să fie din cale afară de credibile.

 

La noi, partidele de dreapta şi, de regulă, cele de centru, chiar şi de centru-stînga se autoproclamă adepte ale Occidentului, iar cele de stînga – ale Rusiei şi ale uniunilor interstatale care gravitează în jurul ei (acestea îşi schimbă mereu denumirile şi componenţele, aşa că e mai comod să luăm drept punct de reper Rusia). În campania electorală, dar şi în pre-campanie, şi în ante-campanie şi în afara campaniei şi dreapta, şi stînga sperie lumea cu scenarii apocaliptice: dacă nu votaţi cu dreapta, vine stînga la putere şi întoarce ţara în Evul Mediu, la moravuri sălbatice şi barbarii siberiene sau dacă nu votaţi cu stînga, dreapta ne va duce la pierzanie – nimeni nu ne va cumpăra vinul şi fructele şi vom fi invadaţi de homosexuali care vor interzice familia şi cuvintele „mamă” şi „tată”.

 

Cît de credibile sînt aceste scenarii şi, mai ales, cît de credibil e caracterul lor catastrofal pentru ţară şi popor? Faptul că nu dreapta luptă cu stînga, ci mai multe drepte între ele şi mai multe stîngi aşijderea ne sugerează că pericolele cu care partidele tulbură somnul electoratului sînt dacă nu inventate, apoi cel puţin exagerate. Să fi fost vorba de nişte pericole reale care ar fi lăsat doar scrum şi pîrjol în loc de ţară, şi stînga, şi dreapta ar fi lăsat baltă ambiţiile şi pretenţiile, s-ar fi unit în două blocuri distincte care să-şi apere cu îndîrjire poziţiile, căci dacă pierd alegerile, pierd totul.

 

Dacă însă îşi permit să aibă spaţiu, timp şi chef de hîrjoneală pentru a decide cine-i cel mai stîng la stînga şi cel mai drept la dreapta, înseamnă că există viaţă pentru toţi la alegeri şi că sfîrşitul lumii se amînă, a nu ştiu cîta oară...

14.11.14
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top