Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Constantin Stere. La a doua înjunghiere
Moto. Am scris monografia ca să cobor cu o octavă mai jos succesele fulminante ale romanului moldovenesc contemporan. Vasile Coroban

Ni-i dat să aflăm că și la noi, la Botoșăni, cer scuze, la Chișinău, va fi organizat un zaiafet consacrat lui Constantin Stere. Cică la el vor participa oameni care mai de care: exegeți, scriitori, patrioți de meserie, plagiatori, critici literari tari în verbiaj și slabi în conținut, monștri umani, cîntăreți ai comunismului, plagiatori ai nichitismului, bîlbîiți cu gura strîmbă, cepelegii Chișinăului și mîncătorii de găluște moldovenești veniți de peste Prut…

 

Mai pe scurt, “toată floarea cea vestită a întregului Apus”. Vor bea mult și vor mînca copios pe banii contribuabililor, ca mai apoi să se despartă rîgîind satisfăcuți, furnicîndu-le pe nas miros plăcut de ”Coca-Cola”, împăcați că au demonstrat științific că Stere a fost și a rămas intact și imaculat ca în fericita zi de 27 martie 1918. După această sindrofie cu surle și cu trîmbițe, falsificarea operei și a ideilor lui Constantin Stere va continua cu hei-rupuri tinerești, bîco-dîmbovițene. 

 

De ce atît de pisimist din capul locului? Pentru că știu cine vor fi diriguitorii evenimentului. (Evenimentul? – Pe 1 iunie curent, se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Constantin Stere.) 

 

Ca să înțelegem cine a fost Stere, la ce a visat, ce a vrut și ce a ieșit din vrerea pe care a avut-o, e necesar să citim două dintre operele sale: romanul ”În preajma revoluției” și ”Preludiile” sale. Ca să înțelegem de ce a fost unul dintre cei mai urîți și huiduiți oameni politici din România, poate unicul detestat într-o asemenea măsură, încît s-a pornit să lupte ”Singur împotriva tuturor”. Împotriva pigmeilor politici, printre care - cel mai înverșunat! - era și marele istoric român Nicolae Iorga, pe care îl apuca tremuriciul cînd Stere avansa spre tribuna parlamentară. (E crestomatică celebra frază otrăvită a istoricului care declara: “Protestez cu indignare contra alegerii unui criminal de Stat şi declar că, dacă se  face aceasta, mă retrag din Academie”. Greșala a fost reparată post-mortem în anul 2010, căci nu era încotro: Iorga ca politician nu-i ajunge nici pînă la merişor lui Stere.)

 

Constantin Stere  era un om cu gîndiri vizionare, neînchistat în găoacea naționalismului clocit, n-a fost antisemit, xenofob sau apologet al spiritului gregar. ”Poporanismul” lui Stere era frate cu  teoria ”renegatului” Kautsky și a menșevicului Plehanov, care a pus bazele statutare ale viitoarei social-democrații occidentale. 

 

În noiembrie 1892, se stabileşte cu traiul în România. Pe atunci, era falnic avînt, i se părea că toată lumea e a lui și că țara sa de suflet, România, îl va primi cu brațele deschise și că va contribui, în măsura posibilităților, a cunoștințelor și a experienței acumulate, la prosperarea și modernizarea ei. Numai că: pe 27 martie 1918, face Unire și e primit, pe 30 martie, de Regina Maria ca om de mare viitor. Pe 13 iunie, demisionează din funcția de preşedinte al ”Sfatului Țării”. În noiembrie al aceluiaș an, e declarat proscris. Pe 6 martie 1919, e suspendat din învățămîntul superior, iar pe 10 mai, de Ziua Regelui, e întemnițat la Jilava. Eliberat, dar acuzaţia de „trădător” îl va însoţi pînă la moarte. În septembrie 1919, pleacă cu familia în Elveția, gîndindu-se la o definitivă desțărare. Numai că mai are loc, la Lausanne, întîlnirea cu emisarul S.Niță, care, în numele unui mare număr de parlamentari, i-a înmînat (lui Stere) o scrisoare-chemare, unde scrie: „… deoarece România Mare urmează să-şi dea o nouă Constituţie, avem nevoie de luminile sale la făurirea ei „şi-l rugăm să vie imediat în ţară…”. Revine în țară, însă pe 4 aprilie 1930 e trădat pînă și de milostivul Pan Halippa, nu și de țăranul moș Ion Codreanu, marele om politic Constantin Stere părăsește Partidul Național-Ţărănesc şi scena politică a țării. Peste o lună, în ziarul ”Adevărul”, în foileton, încep să-i apară  Preludiile. (Documentări şi lămuriri politice. Partidul Naţional-Ţărănesc şi „Cazul Stere”). În perioada februarie 1932- martie 1936, apar cele 8 volume ale epopeii ”În preajma revoluției”.

 

În Preludii și în roman Stere și-a spus tot amarul, și-a pus toată truda atîtor doruri fără leacuri, a adunat tot viforul în care urlă și gem robiile de veacuri, sufletul i-a sîngerat de mila celor care demult gem umiliții-n umbră, cu umeri gîrbovi de povară... durerea lor înfricoșată cu inima el și-o măsoară.

 

Răbufnirile vulcanice ale lui Stere l-au făcut pe Tudor Arghezi să scrie că d. Stere nu e numai d. Stere; este şi sterismul, adică tragedia intelectualului izolat în propriul său orizont”. Izolat în propriul său orizont poate din cauza țării fără de largi orizonturi!

 

Greșala fundamentală a lui Stere, după părerea noastră: bine intenționat, iubitor de țară, un autodidact desăvîrșit, cunoscător al mișcărilor revoluționare din Rusia, la un moment dat, a crezut că-i va reuși să facă din Țărișoară o jucărie. Nu de unul singur, dar împreună cu întreaga clasă politică din România, interesată direct în propășirea țării. 

 

Dar Stere ar fi trebuit să țină cont de vorbele tatălui său, care i-a spus că da, te duci în țara ta, însă țara ceea nu e de tine.

 

El n-a avut prilejul să vadă cum se desfășoară lupta pentru existență în savanele africane, cînd o haită de hiene atacă o antilopă. La prima vedere, nici un pericol pentru antilopa care, cu o lovitură de copită, zdrumică moaca hienei, numai că în timpul acesta altele două îi sar din faţă s-o înșface de nări…  Scapă și de dînsele, dar o a patra urcă  și-o încolțește de grumaz… Lupta continuă timp de cîteva ore și, pînă la urmă, antilopa, numai răni pe spinare, cu nările zdrelite, boază de sînge, sleită de puteri, renunță la luptă. Și atunci hienele își înfig colții în beregata antilopei și-o dau gata… Iar dacă nu iei sama, în două zile mărul rămîne desfrunzit, doar cu nervura și cu pețiolul, din cauza imperiului de omizi. 

 

Cam aceasta a fost soarta lui Stere de la 1898 pînă la moarte… Fiind oneşti, trebuie să spunem că și pînă la sosirea în România nu i-a fost viaţa mai dulce.

 

Dar parcă azi în Academie nu-i tot așa: oare nu plagiatorii, cavalerii verbiajului, cîntăreții comunismului și monștrii umani devin academicieni? Au nu ei vor sta în capul mesei la zaiafetul de pe 1 iunie? În capul mesei se va posta Ceahlău II, bastardul poeziei lu' Stănescu, numai nu Ion Druță, care ni l-a oferit ca probă de demnitate omenească, sau Haralambie Corbu, care a apărut cu o monografie consacrată Lutului de Horodiște, sau Raisa Grecu, autoarea monografiei ”Stere-juristul”… 

 

Actuala conducere a Moldovei n-are idee cine-i Stere. 

 

Românii se prefac a nu-l vedea, pentru că le-a arătat cine sînt. 

 

Unioniștii de pe Bîc îl consideră un neadaptat. Dar la ce trebuia să se adapteze – la mizeriile și fariseismul pestilențialilor pigmei politici ai epocii?   

 

Curentul patriotard moldove­nesc îl consideră trădător (ca și iorgiștii), pentru că Stere a făcut Unirea din 1918. 

 

Istoricii și literații din Moldova, majoritatea lor, o spală în două ape. De ce să spunem adevărul despre Stere dacă el le creează frisoane celor care ni-s frați și vor pămînturi pînă la Nistru? 

 

Stere este apreciat de moldovenii care ţin la ţara lor, Moldova (de majoritatea locuitorilor acestei ţări), care sînt parte a poporului şi a naţiunii moldoveneşti, naţiune care beneficiază de acelaşi spaţiu de cultură şi civilizaţie cu naţiunea română.  

 

Se vor mira acei care urmează să organizeze zaiafetul de la Academie: de unde asemenea concluzii pripite: Stere, popor moldovenesc, națiune?

 

Dacă opera lui Tolstoi, în viziunea unuia, a fost oglinda revoluției ruse, apoi opera lui Stere (romanul și Preludiile) este un strigăt de durere al unui popor împilat de un alt popor, pe care primul îl crezuse frate de sînge. Să fi exagerat oare Stere? Nu-mi  vine să cred, deoarece un alt politician, președintele unuia dintre cele mai influente partide din perioada interbelică, național-țărănistul Iuliu Maniu, în 1941, spunea:  ”Regimurile anterioare, afară de cel național-țărănesc, au privit Basarabia şi Bucovina ca o colonie…”  Acolo unde e colonie, poate fi frăție?!

 

Nu-s promotorul falsului în știință. N-aș ajunge ziua de mîine dacă ar fi așa: în numele unui confort material să ascund adevărul! Însă această dihonie existentă între cele două maluri de Prut e ușor explicabilă (poate fi demonstrată aproape matematic): pe de o parte și pe de alta a Prutului trăiesc două popoare: poporul român și poporul moldovenesc, care beneficiază, după modelul Austriei și al Germaniei, de același spațiu de cultură și civilizație. Cei care pun semnul egalității între moldovan, oltean sau doljan n-au decît să desfășoare cîte un referendum în acele zone și vor afla care e deosebirea dintre olteni și moldoveni: oltenii se vor considera români, iar moldovenii moldoveni vor rămîne, acesta fiind elementul definitoriu de identificare a unei națiuni! 

 

Prin urmare, orice s-ar vorbi și orice s-ar spune de la tribune înalte sau academice, în cercuri largi sau restrînse: poporul moldovenesc există! E cu acte în regulă și cu zapis voievodal de la Ștefan cel Mare… 

 

Cît privește evenimentul 150 de ani de la nașterea lui Constantin Stere, în mapa redacțională cu numele său avem depozitate materiale pentru o Biblie, iar subsemnatul a scris  37 de fascicule (un Testament nou) în întregime inspirate din scrierile omagiatului. De la noi - atîta, de la cei cu scrijelatul adevărului - mai mult.

04.05.15
Viorel Mihail
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top