Fii alături de noi
Deja Îmi place!
De toate pentru toţi
Nimic nou sub soare. Guvernarea guvernează, iar opoziţia i se opune. Adepţii guvernării afirmă că ţara are nevoie de stabilitate pentru ca guvernul să-şi îndeplinească nestingherit programul, partizanii opoziţiei – că alegerile anticipate sînt necesare cît mai devreme cu putinţă, ca să vină la putere o clasă politică nouă, onestă ca cristalul şi pură ca lacrima de fecioară.

Logica marxist-leninistă ne-a învăţat că lumea poate fi şi trebuie să fie transformată. Am scos doctrina respectivă din programele de învăţămînt, monumentele clasicilor revoluţiei au fost fie doborîte, fie ascunse mai departe de ochii lumii,  dar credinţa naivă şi neclintită în posibilitatea edificării unei vieţi perfecte cu de toate pentru toţi stă ţeapănă pe postamentul creierului colectiv.  Faptul că realitatea înconjurătoare nu e nici pe departe plăcută simţurilor se datorează acţiunilor distructive conştiente ale unei clase politice hidoase, cu care noi toţi şi fiecare dintre noi personal nu avem nimic în comun, nici o treabă. 


Deci, e suficientă intensificarea activismului social, ieşirea în piaţă şi în stradă, anunţarea unor noi (şi tot mai noi) alegeri pentru ca cele rele să se spele, iar cele bune să se-adune în parlament, guvern şi în alte instituţii ale statului şi să ne apropie de o stare a societăţii care ne-ar fi pe plac – acum o numim conformă cu standardele europene, de exemplu. 


De aceea, căutăm în permanenţă cine e de vină pentru nevoile şi tristeţile noastre.  Politicienii, oligarhii (acum se zice că e doar un oligarh),  Putin în opinia unora, americanii în opinia altora.   Şi tot de aceea căutăm în permanenţă eroi salvatori şi izbăvitori… Pe vremuri, era Roşca, apoi Filat pentru unii şi Ghimpu pentru alţii, dar asta era pe vremuri, căci acum aceleaşi personaje traduc cu melancolie dictonul latinesc sic transit gloria mundi…  Dar, vorba rusului, locul sfînt nu stă vacant:  candidaturile la postul de erou salvator şi izbăvitor  se perindă ca neonul în reclamele nocturne: Sturza, Năstase, Sandu pentru unii,  Dodon, Usatîi pentru alţii, Iohannis, Putin şi cine-o mai veni la Casa Albă după Obama…


Uite, dacă vine ăsta, să ştii că totul se va schimba. Asta e formula magică a poveştii noastre de aşteptare cu succes a perei mălăieţe.     


E doar un pas, şi ne ajunge din urmă omenirea civilizată, instaurăm societatea civilă şi statul de drept care să fie drept ca la europeni.  Ne iese ceea ce ne iese. Ca în bancul despre muncitorul sovietic care fura detalii de la fabrica de maşini de cusut şi încerca acasă să asambleze o maşină de cusut. Şi de fiecare dată la asamblare îi ieşea o mitralieră.  Pentru că uzinele sovietice de tractoare construiau tancuri, iar cele de maşini de cusut produceau din cînd în cînd şi maşini de cusut, dar mai rar… Adică, sita de mătase nu poate fi confecţionată chiar din fiştecare material din gospodăria domestică...  


Ne-ar caracteriza, probabil, un citat din postmodernistul rus Pelevin: ”Ei cred că totul e rău pentru că la putere e Rupt Contex. Sărmanii de voi.  E cu totul invers – Rupt Contex e la putere pentru că la voi totul e rău. Iar rău e pentru că aşa a fost ieri şi alaltăieri, iar după zilele de luni şi marţi întotdeauna vine ziua de miercuri a aceleiaşi săptămîni. Bine, o să-l lichidaţi pe hoţomanul vostru (odată cu rămăşiţele de viaţă săţioasă, căci revoluţiile costă scump), şi?  Nu vă place cuvîntul ”Contex”, vreţi vreun altul, Ros Latex. Care e diferenţa? Doar voi veţi fi aceiaşi…”


Ca să vezi ce scrie uneori mîna Moscovei…

05.03.16
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Altele
Actuala guvernare
27.02.16
publicat de Viorel Mihail
Dacă nu ținem cont de neînțelegerile existente între formațiunile aflate pe acelaș segment electoral, constatăm că avem un parlament preponderent de stînga. Comuniști i, socialiști i și democrații au obținut 65 de mandate după alegerile din noiembrie 2014.Stînga e p...
Nemuritori în păpuşoi
06.02.16
publicat de Vsevolod Ciornei
Nu susţinerea populaţiei şi nici încrederea ei constituie sursa puterii, ci centrele de putere globală de dincolo de frontiere. În această construcţie de pe harta lumii, cei suspectaţi de a fi păpuşari sînt ei înşişi marionete.  În această construcţie de pe ...
Plombir pe timp de iarnă
05.02.16
publicat de Viorel Mihail
Rusia. Pică rubla. Creşte inflaţia. Scade nivelul de viaţă. Omul responsabil direct de toate acestea se bucură de o popularitate nebună. Reytingul lui Putin se menţine la cota de 90 procente încredere.Moscova. Frig. Minus 13 grade. Rînd imens de oameni. Cît Nilul de ...
Politica şi micropolitica
01.02.16
publicat de Vsevolod Ciornei
Cine are de cîştigat şi cine de pierdut de pe urma zbuciumatelor evenimente politice care ne traversează atît de dinamic existenţa în ultima vreme? Deşi ne-am putea aventura în nominalizări – cutare, cutare şi cutare, în linii mari, nu prea are cine celebra ...
Oamenii de stat ruinează statul
29.01.16
publicat de Viorel Mihail
Poporul n-are din ce alege. Clasa noastră politică, de cum ajunge la putere, se ticăloșește, nu mai lucrează pentru țară și se transformă într-o bandă de șmecheri și hoți care numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă.Demult, tare demult, încă pe vremea...
Fii alături de noi!
Top
Recente
FOTO: Russell Crowe nu mai e deloc “Gladiator”. Cum arată acum cunoscutul actor
Actorul neozeelandez Russell Crowe e departe de imaginea cu care a obişnuit la începutul anilor 2000, cu rolurile extrem de apreciate din "Gladiatorul" (pentru care a şi câştigat Oscarul pentru cel…
Cutremur de 7 grade în Moldova - autoritățile în alertă maximă 
În cazul unui cutremur devastator autoritățile trebuie să fie pregătite să acționeze, iar urmările acestuia trebuie prevenite prin pregătiri și exerciții speciale.Autoritățile din Republica…
FOTO, VIDEO: Extraordinar - Samsung Galaxy S8 și S8 Plus: telefoanele nu vor mai fi vreodată la fel
Samsung Galaxy S8 și Galaxy S8 Plus sunt cele mai așteptate smartphone-uri dintre ultimele luni, iar Playtech le-a văzut în premieră, înainte de prezentarea oficială. În rândurile de mai jos găsești…
Cinci fondatori ai PLDM au părăsit partidul. Printre ei și deputatul Angel Agache
Un grup de fruntași Partidului Liberal Democrat din Moldova au părăsit partidul nefiind deacord cu pozițiile exprimate de conducerea formațiunii în raport cu mai multe subiecte de actualitate. Este…
Descoperire SOCANTA! Alimentul care iti distruge ficatul mai rau decat alcoolul! Cu totii il consumam fara sa ne dam seama de consecinte
Cu totii ştim ca alcoolul consumat in exces poate provoca boli grave de ficat, insa el nu este singurul factor nociv pentru sanatatea acestui organ.Recent, o noua boala a ajuns in topul afecţiunilor…