Fii alături de noi
Deja Îmi place!
În aval sau în amonte?
Înţelepciunea populară ne informează de secole, explicit şi plastic, ce face practica şi gramatica. Această maximă folclorică este prea erotică pentru a fi citată dincolo de frontierele literaturii postmoderniste, dar are un echivalent intelectualizat şi citabil, compus într-o perioadă istorică în care cunoaşterea gramaticii este considerată o virtute doar de o minoritate pentru care şi marja de eroare e un spaţiu incomensurabil de vast: viaţa bate filmul.

Cam aşa o păţesc la contactul cu politica reală şi democraţia practică cei care verifică în ce măsură viaţa prin care trecem şi împrejurările care ne înconjoară corespund buchiei definiţiilor care ne spun că dacă democraţie nu e, nimic bun nu e. Dezamăgirile acestora se ţin lanţ şi lanţul nu prea dă semne că o fi avînd un capăt.  

 

Fanii idealişti ai democraţiei nu vor să creadă că formulele magice despre supremaţia sufragiului general, libertatea de expresie, egalitatea tuturor în faţa legii nu funcţionează doar pentru că  sînt un fel de paravan gramatical, ca să continuăm imaginea sugestivă a zicalei, în spatele căruia practica îşi face mendrele în deplină conformitate cu felul de a fi al omului  şi cu legile dure ale luptei tuturor contra tuturor pentru putere şi bunăstare personală.  

 

Naivii moldoveni  care vor să devină occidentali cred că Occidentul este prosper pentru că este democratic şi nu invers, că a devenit democratic doar după ce a devenit prosper pe căi eminamente nedemocratice, văd că democraţia moldovenească scîrţîie şi pîrîie din toate încheieturile, dar preferă să se supere pe propria ţară şi pe propriii conaţionali că ar fi insuficient de corespunzători imperativelor civilizaţiei autentice şi de aceea la noi nu funcţionează ceea ce funcţionează ireproşabil în Vestul paradiziac şi perfect.  Fericiţi sînt cei săraci cu duhul şi bogaţi în complexe de inferioritate, căci le este dat să creadă mereu că Împărăţia Cerurilor e posibilă pe pămînt. 

 

Deziluziile îndrăgostiţilor de occidentalizarea miraculoasă ca panaceu contra tuturor metehnelor autohtone se aseamănă cu deziluziile unei, să zicem, doamne protagoniste a unui banc, care a văzut că pe un gard era scrisă denumirea populară a organului sexual masculin, s-a dus cu elan şi nădejde după gard şi a constatat cu mîhnire că acolo erau doar scînduri, cărămizi, ciment şi alte materii indubitabil utile, dar care nu prea aveau de-a face cu plăcerile trupeşti.  

 

Şi în Vestul rîvnit de moldovenii etern nemulţumiţi de propria ţară democraţia a încetat să mai fie (dacă o fi fost cîndva) o orînduire care îi pune pe cei care conduc într-o relaţie de dependenţă dată de cei pe care îi conduc – iar anume această dependenţă pare să fie deliciul fundamental al funcţionalităţii ei. O dovadă elocventă a nepăsării cu care e tratată vox populi este atitudinea faţă de referendumuri – iniţial, tratatul de la Lisabona care viza intensificarea procesului de integrare a Uniunii Europene urma să fie confirmat prin plebiscit în ţările membre. Dar după ce în două ţări majoritatea populaţiei s-a pronunţat contra aderării la o UE mai centralizată, conducătorii statelor europene au decis că aprobarea prin votul parlamentului este mai democratică decît cea prin referendum. Ca să nu mai vorbim despre referendumul privind independenţa Scoţiei, care trezeşte mari suspiciuni de fraudă, şi de cel privind independenţa Cataloniei, care a fost în general interzis.      

 

Moldovenii se ceartă între ei dacă e mai bine să devină europeni, români sau ruşi. Polemizează care vector e mai benefic. Este ca şi cum pe o frunză dusă de apă nişte gîze s-ar certa dacă e bine să meargă în aval, în amonte sau să stea pe loc. Care e rostul polemicilor? Vorba lui Camus: dacă n-ar avea de împins bolovanul la deal, care ar fi rostul vieţii lui Sisif?

18.05.15
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top