Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Între patos şi scepticism
Un poet sovietic afirma că revoluţia are început, dar n-are sfîrşit. Realitatea moldovenească îi dă dreptate, schimbînd vectorul revoluţiei prin desovietizare şi prooccidentalizare.

Înainte de fiecare scrutin electoral, revoluţionarii prooccidentali cheamă oamenii de bună-credinţă să voteze pentru partidele proeuropene, oricum s-ar numi ele şi oricine le-ar conduce şi finanţa. Iar peste vreo cîteva luni după alegeri, aceiaşi revoluţionari cheamă poporul la rebeliune pentru că au fost trădaţi şi trădarea a fost fără să ştie ei.  Unele partide proeuropene s-au dovedit a fi doar pro-căpătuială, unii lideri – oligarhi, unii finanţatori – hoţi, deci, hai la lupta cea mare, rob cu rob să ne unim, occidentalizarea prin noi s-o făurim. 


Poporul chemat la mînuirea revoluţionară a furcilor, ţăpoaielor şi, eventual, a pneurilor uzate e cam  pălit de disonanţe cognitive:  îi vine cam greu să înţeleagă de ce orientarea proeuropeană e obligatoriu ireversibilă, dacă aproape toţi promotorii ei din protipendada politică se manifestă, rînd pe rînd, cam bizantini, levantini şi cripto-sovietici?  Dacă tot nu ne iese să fim europeni ca francezii, nemţii sau măcar maltezii şi san-marinezii, de ce n-am lăsa-o baltă şi n-am rămîne noi înşine,  cu neamuri la est şi interese la vest şi viceversa?  


I se spune că nu se poate, pentru că la est e Putin – fix acolo unde era şi aproape aşa cum era Stalin, cel care ne-a deportat pe vremuri gospodarii  în Asia.  Iar în Europa totul e bine şi frumos:  libertatea cuvîntului, proprietatea privată, drepturile omului şi alte delicii civice.  Numai că acest cîntec de sirenă a fost hit prin anii '90 ai veacului precedent, cînd intelectualitatea strivită de povara totalitarismului milita anume pentru sloboda vorbei şi dreptul gospodarului la avere personală.  Doar că ideea era de factură comunistă din start:  instaurăm democraţia şi toată lumea va trăi ca în sînul lui Dumnezeu.

 

 La fel cum  retorii totalitarismului afirmau că vom construi comunismul şi toţi o vor duce bine.  Şi lumea credulă s-a ciocnit de amarul decepţiei:  democraţia e un tîrg al voturilor şi promisiunilor, proprietatea privată nu se împarte egal la toţi, unii o au prea multă, alţii deloc, iar libertatea cuvîntului transformă aproape orice for într-o cacofonie în care toţi vorbesc şi nimeni nu ascultă.  Tabloul nu e chiar atît de sumbru,  există şi faze senine în democraţie şi capitalism, dar atunci cînd un obiectiv real nu este descris cu toate bunele şi relele lui, ci idolatrizat,  cei cărora li s-a insuflat credinţa oarbă în posibilitatea raiului pe pămînt rămîn dezamăgiţi la contactul cu obiectul real de după paravanul iconografic şi vor să întoarcă oiştea retrospectiv şi retroactiv. 


E primăvară şi e vremea lozincilor care cheamă la jos puterea ca să vină alta.  Ce anume propun ceilalţi care vor să vină? Păi, cam tot integrare europeană cu libertatea cuvîntului şi democraţie veritabilă, pură şi virgină.  Ce-i drept,  pentru asta masele populare trebuie să aibă încredere în patosul oratorilor şi să manifeste cît mai mult eroism şi abnegaţie de dragul lor şi a sloganurilor perorate de ei. 


Masele populare îşi păstrează scepticismul. Şi e clar de ce. De regulă, eroismul e o chestie impusă, adică se manifestă cînd nu mai e încotro. Eroismul de serviciu sau la comandă e o cacealma, ca şi permanenta revoluţie pentru a înlocui  un set de ireversibili cu altul…

21.04.16
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Altele
Bicicleta mersului pe loc
18.04.16
publicat de Viorel Mihail
Primăvară. Lelele, lalelele explodează în culori. Primăvara lovește în pisici și în oamenii scrisului. Aceștia din urmă, ca biciclistul: de cum se zvîntează cărările, apasă pe pedale. Uitînd că de fapt, deseori, se află într-o sală de antrenamente. Și că apasă ...
Fondul Adenauer şi suveranitatea
09.04.16
publicat de Viorel Mihail
Un președinte ales de întregul popor trebuie să activeze într-o țară cu regim prezidențial. Fondul Adenauer însă nu e de acord cu asta; Fondul Adenauer știe că, în condiții de haos, miorița Moldova, cu zgarda la gît botniță la gură, va putea ușor s-o țină în pripo...
Ce e rău şi ce e bine…
05.04.16
publicat de Vsevolod Ciornei
De la o vreme s-a relansat în trombă lupta dintre cavalerii unionismului românesc şi gardienii statalismului moldovenesc, cu tradiţionala sacralizare a fenomenelor seculare, căci nici contopirea unor state şi nici independenţa lor nu sînt de natură divină, reprezentînd doar d...
Arcadi, cînd mor caii?
02.04.16
publicat de Viorel Mihail
Constatînd pios că, în 2016, apărem pe 1 aprilie, repede am socotit în minte (căci sînt fecior de zavtoc (șef de arie), ce naiba!) de cîte ori, în 25 de ani, am ieșit de Ziua umorului și a minciunilor. De încă 3 ori – în 1994, în 2005 și în 2011.  Efectuîn...
Democratura dictacraţiei
31.03.16
publicat de Vsevolod Ciornei
Zăpăceală mare pe mapamond şi în ţărişoară în preajma zilei naţionale a intelectualului şi politicianului, 1 aprilie. Aspiraţiile noastre la Uniunea Europeană ca tărîm mirific al prosperităţii şi siguranţei se sparg ca valurile mării de nişte stînci abru...
Fii alături de noi!
Top
Recente
Avion prăbuşit la Iaşi. Care este starea singurului supravieţuitor al accidentului aviatic
Bărbatul de 33 de ani din avionul prăbușit sâmbătă după-amiaza într-o râpă din apropierea satului Vâlcica, comuna Tătăruși, a fost stabilizat de echipele de medici de la Spitalul Sfântul…
Cu FISC-ul „de pază”, șefii piscinelor au început „brusc” să declare venituri de 2 ori mai mari
Serviciul Fiscal de Stat anunță că la majoritatea agenţilor economici pe care i-a monitorizat de la începutul verii, veniturile au crescut în perioada iunie-iulie 2017 comparativ cu perioada iunie-iulie…
VIDEO: Incendiu într-o casă din sectorul Buiucani al Capitalei! Două autospeciale cu pompieri au intervenit
Un incendiu a izbucnit în această seară într-o casă părăsită de pe strada Lisabona, din sectorul Buiucani al Capitalei.a fața locului au intervenit două autospeciale. Incendiul a fost…
FOTO: Doar femei frumoase in familia Xeniei Deli! Fotomodelul are o verisoara superba
Se pare ca din familia fotomodelului, Xenia nu este unica care uimeste cu frumusetea sa.Pe langa sora care ii semana foarte mult, Xenia are si o verisoara la fel de atragatoare.   Verisoara…
Neymar a intrat în conflict cu oamenii din conducerea Barcelonei: Nu merită să fie acolo, în fruntea clubului!
Neymar a avut o declarație dură la adresa oamenilor din conducerea Barcelonei, la finalul meciului cu Toulouse, pe care parizienii l-au câștigat cu 6-2 și în care brazilianul a strălucit.Atacantul…