Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Musculatura şi şiretenia
Istoria dă năvală peste noi fără să întrebe dacă sîntem bucuroşi de oaspeţi. Marile puteri mondiale şi regionale îşi continuă meciul geopolitic care se dovedeşte a fi un fel de poliatlon şi trecerea de la şah la box se face cam pe neprins de veste.

Teritoriul nostru este o parte a terenului pe care se dispută trofeele. Ştim că e de preferat să fii tablă de şah şi nu ring de box, dar asta nu prea ne ajută la nimic, pentru că nu noi decidem cu ce arme să se dueleze marile puteri. La fel cum nu prea ne ajută la nimic participarea la discuţiile teoretice despre relaţia reciprocă dintre dreptul internaţional şi dreptul popoarelor la autodeterminare. În ultima vreme, această relaţie s-a pliat pe o traiectorie atît de sinuoasă, încît orice ai spune despre ea, ai şi n-ai dreptate în acelaşi timp. Ca în bancul despre unul care încerca să deducă legităţi din experienţe: „O doamnă a fost căsătorită o singură dată şi a fost fericită toată viaţa. Altă doamnă a fost căsătorită de trei ori şi la fel a fost fericită toată viaţa. O a treia doamnă nu s-a căsătorit niciodată, şi tot a fost fericită toată viaţa. Mai pe scurt, dracul să le înţeleagă pe doamnele astea!”

 

Discuţiile noastre politice se poartă acum între diferiţi adepţi ai fericirii naţionale. Unii consideră că Moldova căsătorită cu Uniunea Europeană va deveni fericită, alţii – că doar căsătoria ei cu orice uniune alcătuită sub tutela Rusiei îi va garanta fericirea, mai puţini cred că mai e posibil un fel de menage a trois, care, în actualele condiţii, cînd Rusia şi Occidentul fac paradă cînd de şiretenie, cînd de musculatură, se face tot mai utopic pe zi ce trece.

 

Declaraţiile, reproşurile, blestemele şi descîntecele negre pe care clasa noastră politică şi subţirea pătură intelectuală angajată sporadic în politică le adresează Rusiei au, probabil, un caracter pur ritualic, pentru că e greu de crezut ca acestea să influenţeze în vreun fel evoluţia sau involuţia evenimentelor. La fel se grozăvesc copiii în groapa de nisip din curte revendicîndu-şi locurile preferenţiale pînă cînd vin nişte neni adulţi şi îi alungă ca să-şi poată bea nestingherit vodca pe terenul de joc.

 

Jocul nostru de-a ţara în bumbi continuă cu pasiunea tipică vîrstei infantile, în timp ce adulţii politicii mondiale au ajuns la faza fi erbinte a reglării conturilor. Ei vor lua deciziile în locul nostru, iar apoi ne vor comunica în ce fel să înscenăm reprezentaţia de exprimare a voinţei noastre populare – prin maidan, prin referendum, ori prin amîndouă succesiv sau poate chiar concomitent.

 

Cu o societate pestriţă din punct de vedere etnic, cultural, mental moştenită de la URSS, sîntem, ca şi ucrainenii, un material istoric din care poţi confecţiona orice. Între ciocanul musculaturii politice şi nicovala şireteniei sîntem metalul înfierbîntat din care poate să iasă o unealtă folositoare la gospodărie, dar poate că, vorba lui Creangă, un sfîrîiac. Vrem în UE, pentru că e ademenitoare şi promiţătoare de modernizare. Dar vrem (statistic vorbind) să ne avem de bine şi cu Rusia, pentru că ne-am obişnuit cu modul de viaţă şi de convieţuire cu ea şi pentru că nişte interese economice indispensabile ne mai ţin legaţi ombilical de fosta metropolă.

 

Dar astea sînt nişte dorinţe cam abstracte, induse de discursurile publice. Ca oameni simpli şi fără pretenţii, vrem pace, bunăstare şi linişte. Ori cu estul, ori cu vestul, ori cu demonii, ori cu îngerii.

 

Dar este o dorinţă prea primitivă pentru lumea asta complicată, în care şahiştii încearcă să mute figurile cu mănuşa de box, iar pugiliştii aplică procedee de judo…

21.03.14
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top