Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Nemuritori în păpuşoi
Nu susţinerea populaţiei şi nici încrederea ei constituie sursa puterii, ci centrele de putere globală de dincolo de frontiere. În această construcţie de pe harta lumii, cei suspectaţi de a fi păpuşari sînt ei înşişi marionete.

 

În această construcţie de pe harta lumii, cei suspectaţi de a fi păpuşari sînt ei înşişi marionete.Situaţia din ţară e neclară şi precară. Pe umerii fragili ai Moldovioarei pare să se ţină atlasian balanţa geopolitică mondială. 

 

Mişcările contestatare populare nu pot conduce la răsturnarea regimului decît cu susţinere energică din exterior, iar pentru a beneficia de această susţinere trebuie să corespundă unei anumite strategii geopolitice.  Deci, democraţie populară susţinută dinafară. Deci, revoluţia colorată şi înflorată e de neconceput  contra unei puteri care se proclamă proeuropeană, indiferent de gradul ei de eficienţă sau integritate.  


Nu susţinerea populaţiei şi nici încrederea ei constituie sursa puterii, ci centrele de putere globală de dincolo de frontiere.  În această construcţie de pe harta lumii, cei suspectaţi de a fi păpuşari sînt ei înşişi marionete.


Dar, după cum scriau Ilf şi Petrov, cu cît e mai mic tîrguşorul, cu atît mai lungi şi mai patetice sînt discursurile care răsună în văzduhul lui.  În ţara noastră mică, săracă şi neînsemnată, cele mai banale conflicte de interese se erijează în bătălii universale dintre bine şi rău, iar participanţii se împart în îngeri şi demoni, deşi toţi se prezintă în faţa publicului drept îngeri, iar unii chiar se consideră cu toată sinceritatea ca atare.  De aceea, orice om cu mintea trează nu s-ar apuca să decidă răspicat cine are şi cine n-are dreptate -  iar cei care o fac trezesc suspiciunea de înregimentare în vreo divizie de îngeri…

 
A trecut destul timp pentru a ne convinge că schimbarea guvernelor nu influenţează practic deloc asupra prosperării patriei. Ea prosperă în continuare la fel ca şi mai înainte. Putem schimba guvernele în ordine alfabetică sau prin tragere la sorţi, te-ai mira să se schimbe efectul. Orice nume s-ar perinda în paginile Monitorului Oficial, indicatorii macroeconomici nu se vor îndepărta prea tare de cifra lor preferată, care este zero.

 
Aşa că, în pofida contestărilor, demascărilor, dezvăluirilor, exagerărilor şi ameninţărilor, regimul nostru politic este nemuritor în păpuşoi. Cel puţin pînă la primăvară, cînd alegerea preşedintelui statului ar putea constitui pentru partenerii noştri de dezvoltare (de fapt, garanţii subdezvoltării noastre) ar putea utiliza pretextul de a-şi manifesta o schimbare de predilecţii. 


Iar cei care promit o răsturnare şi schimbare radicală a sistemului şi a clasei politice nu prea îşi dau seama cui le promite aceste terapii de şoc. Le-o promit celor care au parcurs o perioadă de distrugere a sistemului, în 1991.  Sistemul anterior fusese, fireşte, cam prost ticluit şi cam putred, îi cam irita pe cetăţeni şi aceştia aveau ce să-i reproşeze.  Aşa că nu chiar multora le-a fost milă de el cînd a fost stricat.


Şi a fost stricat, cu toată sinceritatea, cu cele mai bune intenţii: pentru a schimba viaţa poporului, pentru a lichida sărăcia umilitoare, pentru a instaura libertăţile fundamentale, pentru a ne alinia la standardele de viaţă ale celor mai avansate ţări din lume.


Şi am ajuns la situaţia în care viaţa poporului, în loc să se amelioreze, se înrăutăţeşte fulgerător.  Iar în locul sistemului vechi se instaurează altul pe care… unele forţe politice ne cheamă să-l distrugem.  Mişcarea asta aduce a cerc vicios.  Contestatarii au dreptate cînd acuză.  Lumea vede, ştie şi crede. Lumea nu-i crede atunci cînd ei promit că va fi altfel, cu alţii la putere.  O fi poporul obtuz şi necărturar, dar nici experienţa de viaţă şi instinctul de autoconservare nu sînt de ignorat…    

06.02.16
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Altele
Plombir pe timp de iarnă
05.02.16
publicat de Viorel Mihail
Rusia. Pică rubla. Creşte inflaţia. Scade nivelul de viaţă. Omul responsabil direct de toate acestea se bucură de o popularitate nebună. Reytingul lui Putin se menţine la cota de 90 procente încredere.Moscova. Frig. Minus 13 grade. Rînd imens de oameni. Cît Nilul de ...
Politica şi micropolitica
01.02.16
publicat de Vsevolod Ciornei
Cine are de cîştigat şi cine de pierdut de pe urma zbuciumatelor evenimente politice care ne traversează atît de dinamic existenţa în ultima vreme? Deşi ne-am putea aventura în nominalizări – cutare, cutare şi cutare, în linii mari, nu prea are cine celebra ...
Oamenii de stat ruinează statul
29.01.16
publicat de Viorel Mihail
Poporul n-are din ce alege. Clasa noastră politică, de cum ajunge la putere, se ticăloșește, nu mai lucrează pentru țară și se transformă într-o bandă de șmecheri și hoți care numai banul îl vînează și cîștigul fără muncă.Demult, tare demult, încă pe vremea...
Redundanţa proeuropeană
19.01.16
publicat de Vsevolod Ciornei
Vorba marelui aniversat naţional: ce mai vuiet, ce mai zarvă…În centrul capitalei europene a statului asociat cu UE se decide din nou soarta vectorului european care atîrnă de ce va face proaspăt încropita majoritate social-democratică europeană laolaltă cu al...
SUA: Alesul fasolelor de heroină
16.01.16
publicat de Viorel Mihail
Preluăm de pe portaluri. James Pettit: “Moldova are nevoie de un Guvern care să lucreze pentru popor, nu pentru îmbogățirea celor care fac parte din el.”        Domnule Ambasador, Moldova are nevoie de un Referendum care ar soluționa Criza identitară, c...
Fii alături de noi!
Top
Recente
FOTO: Russell Crowe nu mai e deloc “Gladiator”. Cum arată acum cunoscutul actor
Actorul neozeelandez Russell Crowe e departe de imaginea cu care a obişnuit la începutul anilor 2000, cu rolurile extrem de apreciate din "Gladiatorul" (pentru care a şi câştigat Oscarul pentru cel…
Cutremur de 7 grade în Moldova - autoritățile în alertă maximă 
În cazul unui cutremur devastator autoritățile trebuie să fie pregătite să acționeze, iar urmările acestuia trebuie prevenite prin pregătiri și exerciții speciale.Autoritățile din Republica…
FOTO, VIDEO: Extraordinar - Samsung Galaxy S8 și S8 Plus: telefoanele nu vor mai fi vreodată la fel
Samsung Galaxy S8 și Galaxy S8 Plus sunt cele mai așteptate smartphone-uri dintre ultimele luni, iar Playtech le-a văzut în premieră, înainte de prezentarea oficială. În rândurile de mai jos găsești…
Cinci fondatori ai PLDM au părăsit partidul. Printre ei și deputatul Angel Agache
Un grup de fruntași Partidului Liberal Democrat din Moldova au părăsit partidul nefiind deacord cu pozițiile exprimate de conducerea formațiunii în raport cu mai multe subiecte de actualitate. Este…
Descoperire SOCANTA! Alimentul care iti distruge ficatul mai rau decat alcoolul! Cu totii il consumam fara sa ne dam seama de consecinte
Cu totii ştim ca alcoolul consumat in exces poate provoca boli grave de ficat, insa el nu este singurul factor nociv pentru sanatatea acestui organ.Recent, o noua boala a ajuns in topul afecţiunilor…