Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Nu stingeți lumina la frontieră!
Au rămas zile numărate pînă la intrarea noastră în Europa – pe rînd, cîte unul sau cîte mai mulți, doar cine are bani, cu probleme, dar fără vize. Un obiectiv trasat mai ales de liderii PLDM, ironizați copios pentru aceste reverii utopice chiar și de partenerii de coaliție.

Acum, cînd partidul verzilor mai pune din cînd în cînd accentul pe pionieratul său în lansarea inițiativei, aceiași parteneri, ca și alți spectatori și observatori, le sugerează că nu-i frumos să-ți asumi victoriile comune și că modestia înnobilează omenia.

 

Ce să-i faci, acesta e farmecul și mizeria parteneriatului moldovenesc, dacă nu o fi la fel și prin alte părți, că n-am prea investigat domeniul.

 

Din partea oponenților care s-ar fi bucurat de această izbîndă transfrontalieră doar cu condiția ca să se fi aflat în palmaresul lor partinic se aud tot felul de precizări cîrcotaşe: că e o victorie aparentă, că de unde bani pentru călătorii,

că nu e vorba de posibilitatea de a munci legal peste fruntarii și altele d-astea. Vechea poveste a vulpii care explică analitic cît de acri sînt strugurii a căror unic defect este doar distanța prea mare ce-i separă de botul șiretei.

 

În contradicție cu teza despre dificultățile care, de fapt, anulează anularea vizelor sînt bancurile emanate cu savoare de aceiași cîrcotaşi. Iată cele mai reprezentative dintre ele.

 

Cică, la 28 aprilie pe la amiază, premierul Moldovei îi telefonează președintelui statului și îi spune: „Domnule președinte, știți că toți moldovenii au plecat din țară?” La care președintele precizează: „Și cum, numai noi doi am rămas în țară”? „Nu chiar doi, domnule președinte, că eu vă telefonez de la Paris…”

 

Celălalt banc e mai scurt și mai trist pentru Union Fenosa: cine iese ultimul din țară, să stingă lumina la Leușeni… sau la aeroport… sau la gara de trenuri…

 

Farmecul bancurilor se ascunde și în evidentele exagerări. E destul de multă lume, mai ales printre tineri, dispuși să beneficieze de libera circulație și în sens opus. În țările pe care le vedem mai mult la televizor decît în realitate nu e nici raiul pe pămînt și nici cîinii cu colaci în coadă. Unii își găsesc rostul în ele, alții nu – în fond, la fel ca și acasă. În schimb, Moldova e o țară în tranziție, în constituire. Cu toate nevoile aferente acestei stări instabile, pentru un tînăr care știe să facă ceva mai bine decît alții sunt mai multe posibilități de a-și încerca puterile, de a avansa, de a deveni șef, de a se realiza. Se sare mai ușor peste treptele ierarhice într-o țară ca Moldova decît într-una cu democrație bătrînă și birocrație solidă.

 

Dar posibilitatea ca atare de a-ți testa capacitățile dincolo, de a încerca marea cu degetul avînd în spate baștina la care poți să te întorci fără formalități și ilegalități, e un plus.

 

Am fost primiți în lumea bună. Clar că nu ne putem bate pe burtă din prima cu nemții și francezii, clar că nu stă nimeni prin gări cu fanfare, pîine și sare să ne întîmpine. Dar un pas din țarcul în care eram un fel de paria este făcut. Dacă vor urma și alți pași, de noi depinde. Mai ales de ceea ce vom face aici, în țară, de ce vom face din această țară.

 

De aceea, ieșind pe la Leușeni, aeroport sau gara de trenuri din țară, nu stingeți lumina. Pentru orice eventualitate. Ca să nu vă împiedicați de frontieră cînd veți reveni acasă cu planuri mari de modernizare și ascensiune.

25.04.14
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top