Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Omul cu hîrlețul
Dacă plouă neîntrerupt cîteva zile, dacă în cîteva ore plouă cît ar ploua în cîteva zile la rînd, încep să mă sufoc. Nu-mi ajunge aer. Ies la lumină.

Aparatul meu locomotor e unul rudimentar, de aceea mă deplasez cu încetinitorul. Omenește vorbind, mă tîrîi pe genunchi și pe coate. Precum calicii și ciungii prin iarmaroace, cînd vor să provoace mila celor din jur.

 

Am ceva în comun cu țăranul. Pămîntul ne hrănește - și pe el, și pe mine. Iar la bunătatea ce ne-o oferă, cu bunătate îi răspundem. Țăranul îl îngrijește, eu îl afînez.

 

Orașul, cu asfaltul său, cu pavajele sale, cu caldarîmul său îmi este potrivnic. El mă dezorientează. Am vederea slabă și mă mișc pe dibuite, pe direcție necunoscută. Nu pot zice ”mă duc unde mă vor duce ochii”, fi indcă nu-i am. 

 

Orașul e loc prielnic pentru alții, nu și pentru mine. Orașul mă omoară. Mă rătăcesc în el și nu-i mai dau de capăt, nu dau de pămînt. Pămînt puțin la oraș. Petre peste tot. Multe.

 

Ploaia torențială nu contenește de un sfert de oră. Stratul cu trandafiri din fața universității chiftește de apă. Se transformă într-o băltoacă. Bordurile instalate pe perimetrul său nu lasă apa să se scurgă.

 

Încep să mă sufoc. Scap din prinsoare cu greu. Acum mă deplasez, dar nu prea știu încotro. Atîta știu: mă deplasez pe un pavaj cu dale bine închegate între ele. Nici musteața spicului de grîu nu trece printre ele.

 

Soarele mă frige. Afară e mare nădușală. Probabil, iarăși va ploua. Spinarea începe a mi se înălbi. Din cauza sării ce izvorăște din trupul meu. Căldură mare. Cînd mă voi înălbi cu totul, mă voi opri. Pentru totdeauna.

 

Țoc-țoc, țoc-țoc. Zgomot produs de tocuri de pantof. E încălțăminte de femeie. Căci cea de bărbat nu țocăiește subțire, cea de bărbat produce zgomot surd, înfundat. Totul se termină cu bine. Pantofi i de damă cu blacheuri de aramă pe tocuri se aud din ce în ce mai încet, tot mai încet…

 

Căldură mare, mare nădușală. Soarele mă frige, pavajul mă arde. Dar n-am încotro. Înaintez. De mă opresc, puțină nădejde că-mi voi continua drumul. Însă:

 

Unde mă duc? Și cine mă primeşte?  În poarta cui să cer eu crezămînt?

 

Eu sînt animal. Pentru că simt și mă mișc. Și omul este animal. Unii spun că e cel mai periculos animal de pe fața pămîntului.

 

Au fost vremuri cînd, prin părțile astea, un om punea în țeapă pe un alt om. Dar, cu timpul, oamenii s-au omenit și nu se mai trag în țeapă unii pe alții. Însă față de mine au rămas aceiași. Mă prind, apoi mă trag pe cîrlig și mă aruncă în apă. Nadă la pește.

 

V-ați dat sama, numele meu e rîmă. Sînt o vietate ovipară. Adică depun ouă și scot pui. Dar mă înmulțesc și prin divizare. Omul se folosește de asta.

 

De-ați ști ce durere trag atunci cînd mă taie în două cu hîrlețul! Însă, de vreun an încoace, omul a început să mă taie în trei. Ca să-i arate lui Verde-Împărat că-i face pe plac. Numai că divizarea în trei nu e doar suferință adăugătoare. Divizarea în trei ne omoară. Ne contractăm. Ne contractăm – deci, dispărem…

 

Asta e! Asta e condiția de rîmă la care am ajuns, asta îmi este soarta pe care mi-a hărăzit-o omul cu hîrlețul. Pe timpuri, mă deplasam pe două picioare. Aveam mîndrie și verticalitate. Mă numeam moldovan. Am fost arcaș în oastea lui Ștefan la Podul Înalt.

04.07.17
Viorel Mihail
îmi place
distribuie
Altele
Femeia și oamenii Puterii
01.07.17
publicat de Viorel Mihail
E patru dimineață, întuneric. Femeia acoperă cotilețul cu un ștergar curat. Așază găinile pe el. Scoate cîte un ou din făină, îl suflă și-l pune alături de cele două găini. Bagă mîna în buzunarul de la pestelcă.Femeia bagă cu grijă ouăle într-un culioc cu ...
Alarme false și adevăruri alarmante
27.06.17
publicat de Viorel Mihail
Ucraina nu-i Rusia. Moldova nu-i România. Însă Moldova nu-i Ucraina. Scriam, pe vremuri, că dacă Ucraina vrea să devină țară cu acte în regulă, atunci  trebuie să fugă de Rusia ca dracul de tămîie. Scriam, pe vremuri, că dacă Moldova vrea să devină țar...
Cine sînt idioții utili? Cine sînt secăturile ipocrite?
18.06.17
publicat de Viorel Mihail
Idioții utili sînt extrem de periculoși: aceștia pot da foc la casă, ca în jăraticul ei să facă cucoșei din grăunțe de popușoin anul 2007,  fotoliul de primar al municipiului Chișinău l-a ocupat Un Neisprăvit. Cu perdele de fum, cu colb în ochi, cu furt de min...
Buimăciți de cacealmale
15.06.17
publicat de Vsevolod Ciornei
Noi umblăm cu ochii îm­păienjeniţi din urma iluziei că există forţe politice, reforme economice, juridice şi sociale şi alte procedee sugerate de consultaţi străini, cărora, de fapt, nu le pasă de noi, care ne vor transforma în elveţieni, austrieci sau luxemburghezi ca s...
Ce voiește-acest Apus?
14.06.17
publicat de Viorel Mihail
Apusul mizează pe idioții utili. De la noi. Și de pe aiurea. Apusul mizează pe secăturile ipocrite. De la noi. Și de pe aiurea. Și România - tot. Se zice că Polonia postcomunistă este o istorie de succes. Se mai zice că EA a avut oameni pricepuți la conducere, care au trec...
Fii alături de noi!
Top