Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Practica și retorica
Noi ne facem sau ne prefacem că ne facem luntre și punte de dragul fidelității păstrate vectorului european, dar între timp în Europa se produc niște zguduiri, în urma cărora, luminosul nostru vector se înfige, în cel mai bun caz, într-un fel de zid al unei indiferențe binevoitoare.

Provocările cu care se confruntă acum Uniunea Europeană și lumea împing Moldova cu problemuțele ei seismice de ordin strict local la periferia atenției internaționale. Nu că ar fi fost mai înainte cap de afiș, dar în confruntarea dintre Occident și Rusia pentru zonele de influență și de tampon, așezarea geografică ne plasa printre teritoriile rîvnite de ambele tabere și chiar în fruntea acestor teritorii dat fiind că debandada moldovenească era relativ mai puțin răvășită decît cea din vecina Ucraină, de exemplu.  

 

Un timp, pentru a ne alege cu niște ajutoare, finanțări și credite occidentale, era suficient ca liderii noștri politici să se bată cu pumnii în piept afirmîndu-și atașamentul strîns față de idealurile occidentale și  ura sau disprețul față de spațiul eurasiatic, căruia Rusia s-a angajat să-i înjghebe o nouă arhitectură geopolitică.  Cine a putut, a profitat de expresiile materiale ale simpatiei occidentale față de micuța țărișoară care se vrea plasată în mozaicul Uniunii Europene. 


Numai că invizibilul scenarist global care distribuie întîmplările pe planetă a cam răsucit subiectul, adăugîndu-i acțiuni explozive și la figurat, și, din păcate, la propriu.  Disputîndu-și influența nu doar asupra teritoriilor adiacente Rusiei, ci și a celor din Orientul Mijlociu, partenerii-concurenți occidentali au deschis cutia Pandorei și ceea ce-a ieșit din ea nu s-a oprit pe loc, ci s-a împrăștiat pretutindeni.  Și odată cu extinderea pericolului terorist, lozinca extinderii Uniunii Europene pare să ia calea sertarelor profunde ale cancelariilor internaționale – că doar nu pot să se extindă toate concomitent pe lumea asta… 


Între timp, și establishmentul de la Chișinău i-a ridicat mingea la plasă euroscepticismului, deși, la o privire atentă și înțelegătoare, politicienii moldoveni nu s-au comportat alogic sau nefiresc: la scara noastră locală, ei au făcut ceea ce fac toți la scară globală -  au luptat pentru zonele de influență și de pricopseală.  Drept că noi sîntem mai recent aterizați pe continentul democrației mondiale și democratizatorii noștri n-au deprins încă toate șmecheriile rafinate ale jocului politic, de aceea, acțiunile lor sînt mai fruste și mai sincere și par uneori sfidătoare.

 

Occidentalii s-au obișnuit de mai demult să-și înfășoare micile sau marile matrapazlîcuri în frazeologii și comportamente respectabile. La noi, abia la început de cale, actorii politici se mai poticnesc și se mai bîlbîie și uneori fac pasul dintre sublim și ridicol și astfel spectacolul nostru politic este ca montarea peripețiilor lui Hamlet pe scena unui cămin cultural rural, care transformă tragedia în comedie de se răsucește genialul brit în mormînt ca sfîrleaza.

 
Astfel că partenerii noștri europeni strîmbă din nas la ce se întîmplă la Chișinău, deși declarațiile de dragoste proeuropeană nu sînt mai puțin înflăcărate  decît cele anterioare, iar matrapazlîcurile protagoniștilor politici nu sînt nici mai bune, nici mai rele decît cele ale predecesorilor și ale succesorilor.  Europa are alte griji decît atașarea Moldovei la UE. Griji pur europene. Poate că ar fi cazul ca și Moldova să-și reorienteze grijile spre ea însăși.  
Retorica s-ar putea să nu mai fie funcțio­nală...   

23.11.15
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Altele
Cu ai noștri la putere
22.11.15
publicat de Viorel Mihail
Pe vremuri comuniste, ne era în inimă că prin parcuri, la greblat și la săpat, numai moldovence de-ale noastre și cîte un brigadir pe lîngă dînsele.Moldovan și el. Dar vesele fetele și femeile, bengos brigadirul, rîsete și hohote în valuri din vreme în vrem...
”Săptămîna” știe. Simple observații
17.11.15
publicat de Viorel Mihail
Dacian Cioloș. Omul ”Săptămînii” - 2014, Prim-ministrul României în 2015Despre tot felul de descoperiri. Potrivit eresului popular, vîrcolacii mănîncă Luna și Soarele și din această cauză se produc eclipsele - de lună sau de soare. Cu timpul, lumea a aflat ad...
Alianţa fără liant
15.11.15
publicat de Vsevolod Ciornei
Din nou nu se prea leagă alianţa care să conducă Moldova spre luminosul viitor european.Din nou rămîne cu statut de sine qua non condiţia că viitorul Moldovei poate să fie ori european, ori deloc. Tertium non datur.  Drept că şi precedentele alianţe concepute î...
...Şi de durerea altor inimi învaţă-mă pe mine-a plînge
11.11.15
publicat de Viorel Mihail
Prieten adevărat e cel care te sprijină și atunci cînd n-ai dreptate, căci atunci cînd ai dreptate, toți sînt de partea ta (Mark Twain).Vlad Filat nu cădea în păcat dacă, pe 5 septembrie 2010, nu asculta sfaturile înțelepte ale partenerilor de dezvoltare. Partener...
Moldova. Pe veci pierdută, vecynic adorată?
10.11.15
publicat de Viorel Mihail
Ce mai faceți domnilor țărani? Corneliu Gurin ar trebui tras la răspundere pentru faptul că a emis un mandat de arestare în baza unui denunţ de care cel arestat nici nu bănuia că există. E ca și cum eu aș face un denunţ împotriva dlui Plahotniuc, iar Procurorul...
Fii alături de noi!
Top