Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Revoluţia contra populaţiei
Începerea oficială a campaniei electorale este o pură formalitate pentru că, de fapt, această campanie este un fel de perpetuum mobile.

Din 2009 încoace, competiţia electorală permanentă antrenează nu doar puterea şi opoziţia, ci şi partidele de la putere, care, de jure, sînt aliate, dar, de facto, luptă între ele în decursul mandatului cu o înverşunare mai mare decît luptă împreună împotriva opoziţiei. Ce-i drept, şi în tabăra opoziţiei ostilităţile sînt cam aceleaşi: deşi aproape toate partidele opuse guvernării afirmă că ar fi bine să facă un bloc comun împotriva adversarului comun, îşi dau coate şi ghionturi în confruntarea pentru titlul de cel mai tare în parcarea antiguvernamentală.

 

Cu toate acestea, există şi lupta cea mare şi dominantă în care se dizolvă bătăliile mărunte şi locale dintre partide: este conflagraţia dintre simpatiile geopolitice căreia evenimentele recente din Ucraina i-au conturat mai precis esenţa - urmează să se stabilească cîţi alegători sînt pentru aderarea la tabăra Occidentului contra Rusiei şi cîţi sînt pentru aderarea la Rusia contra Occidentului. Nuanţările brodite de experţi cum că aderarea la UE nu este orientată cu Rusia, iar aderarea la blocul euro-asiatic nu are tentă antioccidentală sînt vrăjeli demagogice, a căror inconsistenţă este vizibilă şi pentru inşii care se interesează de politică doar în treacăt, la o bere cu amicii.

 

Partea proastă a situaţiei este că oricare ar fi tabăra cîştigătoare, există şi e mare probabilitatea organizării revoluţiilor colorate de tip Maidan. Varianta antirusească s-a produs la noi în 2009, dar pe atunci Rusia era mai puţin îndărătnică şi îndîrjită ca acum, aşa că începutul iernii ar putea consemna şi nişte evenimente comparabile cu cele din sud-estul Ucrainei. Faptul că în istoria noastră am avut luptele de la Nistru şi revoluţia enigmatică din 2009 nu ne scuteşte de repetarea evenimentelor – şi ucrainenii au mai participat la un Maidan în 2004, dar nu prea au înţeles că forţarea revoluţionară a evenimentelor nu duce la nimic bun şi pozitiv pentru populaţia ţării. Ce-i drept, în toate ecuaţiile similare din Iugoslavia, Egipt, Irak, Ucraina s-a văzut că populaţiile ţărilor sînt valori infinitezimale care pot fi ignorate de dragul unor victorii geopolitice, deşi şi aceste victorii s-au dovedit cu timpul destul de dubioase.

 

Radicalismul şi intoleranţa au suficienţi adepţi disponibili să-şi dea pumni în stradă şi să arunce sticle explozibile în clădiri. Deocamdată, şi tabăra democraţilor noştri prooccidentali nu prea pare să fie ataşată de procedurile democratice occidentale: tot mai populara idee de a interzice toate sursele de propagandă rusească dovedesc o interpretare destul de specifică a noţiunii de libertate de expresie şi pluralism de idei. În general, intenţiile de a interzice tot ce nu este necondiţionat pro-european sau prooccidental – televiziuni, partide, politicieni – ar putea să denote neajutorarea profesională a politicienilor eurointegratori sau nesiguranţa lor în propriile forţe propagandistice. Fapt accentuat de recentele exemple de atitudine europeană autentică faţă de manifestaţiile de rebeliune legală contra status quo-ului: britanicii au combătut tendinţele centrifuge ale scoţienilor prin propria propagandă şi nu prin interdicţii; spaniolii au fost mai puţin galanţi cu catalanii şi le-au interzis referendumul preconizat pentru noiembrie, dar a venit rîndul catalanilor să-şi etaleze gradul de civilizaţie – aceştia au declarat că nu renunţă la idee, dar o vor promova prin intermediul tuturor procedurilor legale disponibile.

 

Ar fi de preferat să nu ne batem noi cu noi în stradă pentru cîştigurile şi profiturile altora. Dar cît de des, la nivel de ţară, am făcut noi ceea ce e de preferat?

03.10.14
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
FOTO: Russell Crowe nu mai e deloc “Gladiator”. Cum arată acum cunoscutul actor
Actorul neozeelandez Russell Crowe e departe de imaginea cu care a obişnuit la începutul anilor 2000, cu rolurile extrem de apreciate din "Gladiatorul" (pentru care a şi câştigat Oscarul pentru cel…
Cutremur de 7 grade în Moldova - autoritățile în alertă maximă 
În cazul unui cutremur devastator autoritățile trebuie să fie pregătite să acționeze, iar urmările acestuia trebuie prevenite prin pregătiri și exerciții speciale.Autoritățile din Republica…
FOTO, VIDEO: Extraordinar - Samsung Galaxy S8 și S8 Plus: telefoanele nu vor mai fi vreodată la fel
Samsung Galaxy S8 și Galaxy S8 Plus sunt cele mai așteptate smartphone-uri dintre ultimele luni, iar Playtech le-a văzut în premieră, înainte de prezentarea oficială. În rândurile de mai jos găsești…
Cinci fondatori ai PLDM au părăsit partidul. Printre ei și deputatul Angel Agache
Un grup de fruntași Partidului Liberal Democrat din Moldova au părăsit partidul nefiind deacord cu pozițiile exprimate de conducerea formațiunii în raport cu mai multe subiecte de actualitate. Este…
Descoperire SOCANTA! Alimentul care iti distruge ficatul mai rau decat alcoolul! Cu totii il consumam fara sa ne dam seama de consecinte
Cu totii ştim ca alcoolul consumat in exces poate provoca boli grave de ficat, insa el nu este singurul factor nociv pentru sanatatea acestui organ.Recent, o noua boala a ajuns in topul afecţiunilor…