Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Scîrbă neagră
1. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că copiii mei nu mi-au creat momente, ore sau zile și nopți de scîrbă. (A nu lua supărările drept mahnă.) Ferice de mama care i-a născut. Eu însă mi-am scîrbit părinții, cu mahnă neagră i-am scîrbit, atunci cînd mama se dădea cu capul de păreți, iar tata crucea și dumnezeia prin ogradă fără să-și deie sama de ce; de fapt, știa: pe boul acela al lui de băiat l-o dus capul să fie dat afară de la universitate.

Mă bucur că, într-un fel, amîndoi au plecat cu sufletul împăcat pe lumea cealaltă. La ce s-au prins? – La o carte. Tata și mama nu considerau scrisul ca pe ceva bun în gospodărie. ”Poezie – sărăcie”, - mereu repeta tata. Și cînd a mai aflat de la badea Andrii Gorcea că, de la amiază în jos, Casa Presei, cît e ea de mare, începe a se clătina, de bată ce este, tata m-a amenințat că nu-mi cumpără плащ-bolone. Dar mi-a cumpărat totuşi, cu toate că mi-am ales giurnalistica.

 

N-a avut încotro. Peste vreo opt ani, le spun, ca printre altele, c-are să-mi apară o carte. N-au crezut. Mă duc acasă cu cartea editată. Se bucură, însă mai văzuseră ei cărţi la viața lor. Adaug spăsit: ”Ș-au să-mi deie și niște bani pe dînsa”. Cîți?  - ”O mie opt sute de ruble”. Mama s-a înălbit la față, tata a început să tot deie negativist din cap: nu se poate așa ceva! Că pe atunci, cu 1800 de ruble, puteai să cumperi 6 vaci! Din ziua aceea, s-au dat și ei de partea scrisului…  

 

”Numai să nu prea bei”, - m-a povățuit mama. Iată de ce cred că au plecat împăcați acolo unde iarba nu piere niciodată, fiind frezată o dată pe lună, cu Kärcher-ul de tuns iarba - ori de Sf. Petru, ori de Sf. Paraschiva; acolo unde Ion Creangă, în cămeșoiul său de cînepă, țărnuiește popușoii a doua oară, căci au crescut și s-au făcut mari, sirecele, de-l ghîdilă cu vîrful pe la tîmple… 

 

2. Sincer vă spun, vreo zece ani la rînd, cu toate că l-am citat și răscitat pe Eminescu, n-am utilizat expresia ”grecotei cu nas subțire”. Vă spun de ce: ca să nu-i creez vreun disconfort academicianului Vasile Anestiade, care ne citea revista și cu care mai stăteam de vorbă la telefon. El vroia să vadă lucrurile pornite în această țară și apoi să plece împăcat la Domnul. Eu, aşa cum puteam, îi alimentam speranța ba cu una, ba cu alta, ba cu Filat, ba cu Timofti…

 

Acum stiu că a plecat cu inima neîmpăcată în lumea celor drepți, căci nu i-a fost dat să vadă o mișcare spre bine pe ”solul moldav”, precum îi plăcea să se exprime. Neîmpăcat, pe urmele părinților mei, a plecat și Andrei Lupan, cel care a adus limba română în Moldova încă de prin1951. Căci și-au bătut joc de el feciorii de vadană și grafomanii de la Uniunea Scriitorilor…Zilele acestea, Grigore Erimei a împlinit 80 de ani. Ați găsit pe undeva prin gazete scris vreun cuvînt de bine despre dînsul? Însă dl Erimei a fost om de stat, nu plagiator. El a trăit, s-a chinuit. A fost un  bun cetățean al acestei țări. Să se fi găsit cineva care să se ducă cu microfonul la el, să povestească omul cum a reconstruit Chișinăul după cutremurul din 1977, cum a construit în 1980 podul de la răscrucea Rîșcanilor… Am ajuns să fie cîntate și decorate clanurile KGB-iste din Moldova, iar oamenii de treabă sînt dați uitării. Rușinoase timpuri, smerdelnice vremi.

 

3. Zilele acestea, pentru prima dată în viață, sînt zile de scîrbă neagră pentru mine. Cînd îmi amintesc de Filat, mă întunec. Omul acesta a avut o țară și toată țara era a lui și a putut s-o scoată la liman, acum văd cum e pe cale s-o scape din mîini. Și, gîndindu-mă la viitorul țării mele, mă apucă groaza. El a fost în stare și poate că mai este în stare… Dar nu știu, nu știu. Și iar mi se întunecă zările, și iar mă apucă scîrba cea neagră, căci ea e ca boala cea neagră, ca epilepsia. Nu știi cînd te apucă…

01.05.15
Viorel Mihail
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top