Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Sărituri în adîncime
Cea mai frecvent utilizată sintagmă în massmedia noastră din ultima vreme este, cam la aceeași distanță față de urmăritorii săi din top ca și Bayern Munchen în Bundesliga, „Lecțiile Ucrainei”, inclusiv variantele cu învățăminte, exemple, pilde etc.

Ideea bazată pe străvechiul principiu că deșteptul învață din greșelile altora este ca diriguitorii Republicii Moldova să studieze minuțios ce-au făcut și ce-au dres ucrainenii pentru ca ulterior, înarmați cu înțelepciune și knowledge is power, să evite victorios intrarea cu surle și trîmbițe a Transnistriei în componența Federației Ruse. Lecțiile și temele pe acasă sînt la fel de multe ca și ale bieților elevi moderni, care, dacă s-ar lua după capul alcătuitorilor programelor de studii, ar avea timp doar pentru vreo cinci ore de somn, restul fiind consacrate învățăturii. Dar diriguitorii țării sînt la fel de pragmatici ca și elevii ți de aceea învață superficial și gustă din plin din plăcerile mai puțin serioase ale vieții.

 

Plus că și învățămintele furnizate de condeieri și de gînditori sînt pe cît de multe, pe atît de contradictorii. Nefiind împovărați de răspunderea pentru țară, sfătuitorii sînt bățoși și intransigenți și alternează iețirea din CSI și aderarea la NATO cu mobilizarea tuturor praștiilor din dotare pentru războiul contra tiranului Putin și declararea persona non grata a tuturor celora care știu rusește mai multe cuvinte decît vodka și zakuska. Alții sînt pentru abandonarea ideii de reîntregire a țării, calificînd Transnistria drept un fel de valiză fără mîner – nu folosește la nimic, dar parcă-ți pare rău s-o arunci. Parafrazînd un dicton atribuit de legendele istorice lui Stalin – „Nu e omul, nu e nici problema”, acești strategi, printre cuțite și pahare, presupun cu voioșie că, dacă scăpăm de lestul geopolitic numit RMN, ne debarasăm de toate problemele și ne pomenim în fața unor perspective de poveste, una mai radioasă ca alta: unirea cu România, aderarea rapidă la NATO și UE, munți de miere, rîuri de lapte și ninsori de euro pe capete de locuitori.

 

Așa că iminența avansării Rusiei conform schemei crimeene pe la sudul Ucrainei pînă la Tiraspol e pentru unii ciumă, pentru alții mumă, și acești alții nu sînt doar transnistrenii care se declară cu Rusia pînă la capătul pămîntului și sfîrșitul lumii. Ba chiar aș presupune că dimpotrivă. Mediul de afaceri de peste Nistru se înfruptă destul de pragmatic de piața de desfacere din dreapta rîului – cea din Republica Moldova și de dincolo de ea. În plus, mai cerșește niște pomeni de la Cremlin prezentîndu-se drept victimă a imperialismului moldo-român. Statutul de regiune rusească izolată de vecini prin frontiere și taxe nu prea promite mari beneficii pentru buzunare.

 

Dar, în ultimă instanță, toate aceste temeri și presupuneri au aceeași utilitate practică pe care o au discuțiile la o bere sau la o cafea despre rolul arbitrajului în fotbalul spaniol. Se discută cu pasiune, răcnete și pumni trîntiți, în cel mai bun caz, în masă. Fotbalului spaniol și arbitrajului nu prea le pasă de realizările teoretice ale analiștilor moldoveni. Bine, dar fotbalul politic rusesc se joacă ți pe terenul nostru. Da, dar influența noastră asupra rezultatului este ca și cum s-ar juca în Spania. Politica noastră e comparabilă cu atletismul din Liechtenstein, despre care niște colegi glumeți scriau: Săritorii în lungime din Liechtenstein se antrenează la sărituri în înălțime, de teamă să nu sară afară din țară. Aluzia malițioasă e la dimensiunile minuscule ale falnicului principat. Dimensiunile politice ale Moldovei sînt cam aceleași. De aceea, putem practica doar săriturile în adîncime. Bine-ar fi să fie în sens de profunzime a gîndirii. Dar mă tem că nu e…

28.03.14
Vsevolod Ciornei
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top