Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Câtă electricitate consumi când lași încărcătorul de la telefon în priză
Pentru că problema consumului de energie este una care ne preocupă în ultima perioadă, ne putem întreba cât consumă încărcătoarele lăsate sau uitate în priză, atunci când nu sunt atașate de smartphone-urile și tabeletele pe care le deținem.

Problema este una destul de comună, iar dacă tot ne interesăm să valorificăm energia electrică prin crearea unor instrumente care să facă posibil acest lucru, de ce nu am încerca în aceeași măsură să acordăm o atenție tabieturilor noastre zilnice și să calculăm pe baza acestora puterea pe care am putea-o economisi în mod normal.

 

Cei de la zdnet.com, au calculat pe baza unei aplicații (WattsUp? Pro) care poate măsura câtă energie electrică poate consuma un dispozitiv, care este cantitatea de energie consumată de încărcătorul unui singur smartphone și care sunt costurile pe care le implică o obișnuință de acest tip.

 

Astfel, pentru că fiecare dispozitiv consumă în mod diferit energie, în funcție de puterea pe care o are – putere care este exprimată în wați pe oră (Wh), costurile finale vor fi altele. Spre exemplu, un dispozitiv care are puterea de 1000W va folosi pe parcursul unei ore 1KWh, în timp ce unul cu o putere de 100W va consuma aceeași cantitate în 10 ore.

 

În ceea ce privește costurile, în România un 1KWh de putere consumată te costă aproximativ 0,53 lei.

 

Dacă lași în priză un încărcător de telefon care nu este atașat unui dispozitiv, acesta va consuma energie electrică, pe care o vei putea sesiza la finalul lunii la costul total al facturii. Conform acelorași surse, aflăm că un încărcător de iPhone se folosește de cam 130Wh pe lună, ceea ce înseamnă că pe an se ajunge la 1,5 KWh consumați, deci la costuri mai mici de un leu.

 

Deși nu pare mult (de fapt nu pare să aibă vreun sens să mai facem efortul de a scoate încărcătoarele din priză, mai ales pentru că cinci încărcătoare conectate constant la priză te constă mai puțin de 5 lei pe an), fiecare încărcător în parte poate determina un cost mai mare sau mai mic, iar cele care nu sunt originale vor consuma mult mai multă putere (de cam 10 ori mai multă energie).

 

De asemenea, deși costurile totale sunt insignifiante pentru unii dintre voi, trebuie să luăm în calcul impactul pe care o activitate de acest gen o are asupra mediului. Milioane de încărcătoare lăsate 24/7 în priză se traduc în milioane de KWh consumați pe an. Iar fiecare kilowatt pe oră înseamnă că aproximativ 500 de grame de dioxid de carbon sunt emise în atmosferă pe oră.

sursă: playtech.ro
21.02.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
De câte kilograme te scapă 6 etaje urcate zilnic
Persoanele active trăiesc în medie cu 3 ani mai mult decât cele care duc o viaţă sedentară, arată studiile. Nu trebuie neapărat să faceţi sporturi complicate ori să staţi ore în şir la sală.Mersul…
„Nu semna cu PSG!” Dialog surpriza intre Ronaldo si Neymar: cu ce echipa l-a sfatuit starul Realului sa semneze, daca vrea sa plece de la Barca
Englezii de la The Sun anunta ca Ronaldo a avut o discutie cu Neymar, in care l-a sfatuit pe rivalul sau de la Barca sa nu o aleaga pe PSG.Jurnalistii de la The Sun spun ca starul lui Real Madrid, Cristiano…
ULTIMA ORA! Denisa, cantareata de manele, a murit la 27 de ani
Denisa Raducu, cunoscuta si ca Denisa Manelista, a murit, duminica dimineata, in locuinta sa din Bucuresti,Dnisa Raducu, de 27 de ani, a murit dupa ce a intrat in stop cardio-respirator,…
Ce beneficii are consumul de pepene rosu
Vedeta verii, pepenele rosu, are o multime de beneficii pentru sanatate – afla despre ce beneficii este vorba pentru a avea un motiv in plus sa mananci pepene!Pepenele contine peste 90% apa, insa…
A murit John Heard, cunoscut şi pentru rolurile din „Clanul Soprano”, „Gladiator” şi „After Hours” de Scorsese . Actorul, găsit mort într-o cameră de hotel
John Heard, cunoscut mai ales pentru rolul lui Peter McAllister din seria filmelor “Home Alone/ Singur acasă”, care a jucat într-o varietate de roluri din filme, dar şi în producţii pentru micile…