Fii alături de noi
Deja Îmi place!
VIDEO: „Zvonurile privind problemele cardiace sunt complet false”. Cine este, de fapt, Salvador Sobral?
Ediția 2017 a Eurovision Song Contest a fost câștigată de portughezul Salvador Sobral. Tânărul, născut în 1989, a ajuns să reprezinte Portugalia după ce a ieşit învingător la Festival de Canção, primind maximul de puncte atât din partea juriului, cât şi al telespectatorilor.

 

De altfel, muzica nu îi este străină lui Salvador, întrucât s-a născut într-o familie pasionată de muzică, iar sora sa este cea care a și scris versurile piesei câștigătoare.

Mai mult, la vârsta de 10 ani, portughezul a participat la emisiunea „Bravo Bravissimo”, iar la 20 de ani s-a numărat printre cei 10 finalişti ai show-ului „Idols“, cucerind publicul cu reinterpretările unor piese semnate de Stevie Wonder şi Leonard Cohen, scrie adevarul.ro.

 

Salvador Sobral a urmat facultatea de Psihologie din capitala portugheză, iar în 2014 a absolvit şi Taller of Musics, un prestigios institut de muzică din Barcelona. În vara anului trecut, tânărul a reuşit să-şi lanseze primul album din carieră, „Excuse Me”, material ce s-a bucurat de succes, intrând în topurile muzicale din ţara de origine.

 

După ce a câștigat cu un total de 758 de puncte, Salvador a ținut să sublinieze faptul că „Trăim într-o lume a muzicii de unică folosinţă, o muzică de tip fast food, fără substanţă şi cred că aceasta poate fi o victorie a oamenilor care fac piese care chiar înseamnă ceva, reprezintă ceva. Muzica nu înseamnă artificii, muzica înseamnă sentiment, aşa că haideţi să facem muzică, haideţi să readucem muzica adevărată în lumina reflectoarelor, pentru că asta este tot ce contează”.

 

„Mi-am dorit să cânt această piesă extrem de frumoasă aşa cum am simţit şi nu a fost în limba engleză. Faptul că un asemenea cântec a câştigat Eurovisionul este clar un semn că sărbătorim diversitatea. Cred că acest concurs este despre muzică şi asta e tot ce-mi doresc să fac în viaţa mea”, a adăugat tânărul de 27 de ani la conferința de presă.

 

 

Starea de sănătate a tânărului a stârnit numeroase dezbateri în media, mai multe publicaţii speculând că ar avea nevoie de un transplant de inimă şi că a fost internat în spital, acesta fiind şi principalul motiv pentru care nu a putut veni la Kiev pentru repetiţiile tehnice, unde a fost înlocuit de sora sa, cea care a şi compus piesa câştigătoare. 

 

Totuşi, agentul artistului a negat vehement informaţiile apărute în presă, precizând că în realitate Salvador Sobral a fost nevoit să facă o operaţie de hernie, dar această intervenţie nu i-a pus în pericol viaţa şi nici cariera.

 

„Zvonurile privind problemele cardiace sunt complet false. Se simte foarte bine după operaţia de hernie, se recuperează. Participarea la Eurovision nu reprezintă un risc şi nici cariera lui nu este în primejdie. Aproape toate concertele lui Salvador sunt sold-out“, a explicat reprezentanta artistului, citată de wiwibloggs. 

 

Pe lângă pasiunea pentru muzică, Salvador Sobral este dedicat cauzei refugiaţilor şi nu a ratat şansa de se folosi de expunerea oferită de participarea la Eurovision 2017 pentru a atrage atenţia asupra problemelor refugiaţilor. La conferinţa de presă susţinută după prima semifinală a show-ului, câştigătorul Eurovision 2017 a purtat un tricou cu mesajul: „S.O.S. Reufugees”.

 

sursă: adevarul.ro
15.05.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top