Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Fostul premier Ion Sturza: Afacerea „Republica Moldova” merge bine!
Fostul premier, Ion Sturza, se îndoiește că cel de-al doilea raport al companiei Kroll, va fi publicat în timpul apropiat.

”Nu cred că domnul Candu va risca să-l publice. Vor fi bine detaliate traseul banilor și beneficiarii intermediari. Finali însă nu cred… Respectiv, șansele de recuperare sunt aproape zero”, afirmă Sturza într-o postare afișată pe pagina sa de Facebook.

 

Potrivit lui, numirea lui Sergiu Cioclea la cârma BNM a stârnit mult entuziasm. Bancher în domeniul investițional, cu un CV impresionant, limbi străine, experiență în spațiul ex-sovietic. ”Se pare însă că dumnealui nu-i prea arde de Moldova. Continuă să ducă o viață glamourosă, de investment banker, petrecându-și mai tot timpul în afara țării. Înțeleg că tusovka de la Moscova sau Londra (cu moscoviți) este mai plăcută. Înțeleg și altceva: cheile de la visteria BNM sunt în mâini bune și serios păzite. Dar există și o cutumă: guvernatorii băncilor centrale își limitează la maximum relațiile „periculoase”. Altfel, este ușor să cazi în plasa „traficului de influență”. Se pare că și noii viceguvernatori, inimoși și implicați la început, au înțeles care sunt regulile jocului. Dar despre Consiliul de Supraveghere BNM ați auzit ceva?” se întreabă fostul premier.

 

Potrivit lui, lucruri ciudate se întâmplă și la cele trei bănci aflate sub supravegherea BNM, care înglobează 50(!)% din activele bancare. Micii acționari, dar și managementul MAIB pare că și-au cumpărat indulgența de la guvernanți printr-o tranzacție extrem de dubioasă cu Hotelul Codru, afirmă Sturza.


”Grupul Platon a fost cu „succes” anihilat datorită noilor legi si arestari. Urmează ca 41% din acțiuni să fie vândute. Numai că nimeni nu se înghesuie să le cumpere. Ar fi BERD, dar în condiții umilitoare pentru Moldova, stat stabilizat și reformat, vorba premierului Filip. La un preț de 1.054 de lei per acțiune, când activele nete sunt de 3.500 de lei! Și se mai cere o garanție de la Guvern și BNM care ar acoperi eventualele litigii! La fel ca în cazul miliardului, tot pe spinarea oamenilor.

 

Soarta Moldincombank pare pecetluită. Sub administrarea „grijulie” a BNM, o mai umplu de datorii, credite neperformante și-i dau drumul în …canalizare, cu tot cu grupul Platon”, afirmă fostul premier.

 

Potrivit lui, și mai „interesant” este la „prima” bancă din Moldova, Victoriabank. ”La insistența partenerilor străini, s-au făcut 5(!) tentative de a afla cine sunt acționarii reali. BNM, din prima, insista cum că ar cunoaște: un oarecare Lobanov, arestat la Moscova. De parcă nu îi …știți voi cine sunt, prin intermediul lui Shor…„Acționarii” băncii insistă ca manager să fie nimeni altul decât Corneliu Ghimpu, care se face direct vinovat de cele 30% de credite compromise. Legal BNM nu poate să-l accepte. Dar dacă trebuie… se pregătește o schimbare de regulament”, mai spune fostul premier.

 

Acesta mai notează că posturile de televiziune subordonate liderului PDM, Vladimir Plahotniuc ”știu să manipuleze opinia publică”, afișând în prim plan: „Alegerea” prezidentului, „lupta” cu prezidentul, rușii și, mai nou, Interpolul-ru, „votul” uninominal, „reforma” pensiilor, concesionări, arestări spectaculoase între ai „noștri” și ai „voștri” și nimic despre recuperarea banilor furați.

 

”Între timp, afacerea „Republica Moldova” merge bine mersi… .”, concluzionează fostul premier.

 

Liderul PD, Vlad Plahotniuc, și Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea nu au comentat deocamdată aceste  acuzații. Anterior Cioclea a declarat că cel de-al doilea raport al companiei Kroll, va fi prezentat în februarie. ”La această etapă, Kroll a decis să nu furnizeze informaţii sensibile pentru a evita eventuale scurgeri, dar toate detaliile vor fi incluse în raportul final”, anunța Cioclea.

sursă: jc.md
20.03.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
Reținere răsunătoare CNA. Pe cine au vizitat astăzi ofițerii anticorupție
O nouă reținere răsunătoare a fost efectuată în dimineața zilei de marți de ofițerii CNA și procurorii anticorupțieUn om de afaceri din Capitală a fost reținut de ofițerii și procurorii…
Zbor cu ghinion pentru zeci de moldoveni care urmau sa ajunga de la Munchen la Chisinau. La o ora de la decolare au facut cale intoarsa: Ne-au spus ca a intrat o pasare in motor
Zbor cu ghinion pentru zeci de moldoveni care urmau sa ajunga astazi de la Munchen la Chisinau. La o ora de la decolare au facut cale intoarsa pe aroportul german, deoarece o pasare ar fi intrat la motor.Mariana,…
Crima înfiorătoare în satul Sadaclia: O tânără și-ar fi înjunghiat iubitul
O tânără, în vârstă de 21 de ani, și-ar fi omorât iubitul cu 10 ani mai mare. Crima înfiorătoare s-a produs în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, în seara zilei de 22 iulie, la domiciliul…
Un copil de patru ani din SUA a izbucnit in lacrimi la nunta tatalui sau. Ce i-a transmis viitoarea sa mama
Un baiat de patru ani izbucnit in lacrimi in momentul in care tatal sau, Joshua Newville, a luat-o in casatorie pe iubita lui, Emily Leehan.Baietelul a ramas impresionat de discursul celei care urmeaza…
Directorul Mercedes-Benz anunță falimentul apropiat al industriei auto
Directorul Mercedes-Benz, Dieter Zetsche, a oferit recent un interviu pentru Linkedin, în care face o serie de previziuni despre cum va arăta lumea în viitorul apropiat.Industria auto, serviciul…