Fii alături de noi
Deja Îmi place!
UE și Marea Britanie încep luni a doua rundă de negocieri pe tema Brexit-ului
Uniunea Europeană și Marea Britanie încep luni a doua rundă de negocieri pe tema Brexit-ului, o rundă care va dura patru zile și în care vor fi abordate subiecte precum drepturile cetățenilor, acordul financiar și frontiera cu Irlanda de Nord, relatează EFE.

Negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier, îl va primi luni la ora locală 09:15 (07:15 GMT) pe ministrul britanic pentru Brexit, David Davis, la sediul Comisiei Europene din Bruxelles, pentru deschiderea negocierilor, potrivit agendei publicate de executivul comunitar.

 

Începând de luni după-amiază, ștafeta va fi preluată de trei grupuri de negociatori care au fost create pentru a aborda drepturile cetățenilor, acordul financiar și alte teme ale "divorțului", precum și de coordonatori, care se ocupă de chestiuni având legătură cu Irlanda de Nord și cu "gestionarea" acordului de ieșire din UE.

 

Reuniunile la nivel înalt se vor prelungi marți, miercuri și joi, zi în care se va încheia runda de negocieri cu o sesiune plenară între participanți și o conferință de presă la care vor participa cel mai probabil Barnier și Davis.

 

Aceasta este prima rundă de negocieri dedicată exclusiv stabilirii termenilor ieșirii Marii Britanii din UE, în condițiile în care prima rundă, desfășurată la 19 iunie, a fost organizată pentru a pune la punct calendarul și modalitatea de lucru în ceea ce privește negocierile, care vor avea loc lunar, timp de o săptămână, la Bruxelles.

 

Prioritatea celei de-a doua runde este de a stabili drepturile pe care le vor avea cetățenii europeni în Marea Britanie și britanicii în UE, de a încheia un acord pe tema obligațiilor financiare ale Londrei — și posibil și ale Bruxellesului — după ieșirea britanicilor din UE și soluționarea situației Irlandei de Nord, în sensul evitării impunerii unei frontiere "stricte" cu Republica Irlanda.

 

Bruxellesul cere "progrese suficiente" în toate aceste domenii înainte de a începe negocierea unei relații viitoare între ambele părți, punct special de interes pentru Londra.

 

Chestiunea cea mai controversată este în prezent acordul financiar, în legătură cu care șeful diplomației britanice, Boris Johnson, a declarat săptămâna trecută că UE visează dacă își închipuie că țara sa va plăti o sumă exorbitantă. Potrivit mai multor calcule, Londra ar datora UE o sumă cuprinsă între 60 și 100 de miliarde de euro.

 

În plus, UE speră să înceapă să discute și despre alte chestiuni, cum ar fi ieșirea britanicilor din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom). Obiectivul Bruxellesului este ca negocierile să se încheie în toamna anului 2018, pentru ca toate părțile să poată ratifica acordul înainte de 29 martie 2019, dată care ar respecta termenul de doi ani prevăzut de tratatele europene pentru ieșirea unui stat membru din blocul comunitar.

sursă: agerpres.ro
17.07.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Altele
„Mister” dezlegat! Iată unde a dispărut electoratul pro-european din Moldova
17.07.17
Am fost vizitat la redacţie de un fost coleg de la Guvern, cu care am păstrat o bună relaţie până în prezent. Am servit un ceai şi, evident, am discutat despre situaţia politică din ţară, inclusiv despre vectorul de integrare europeană.Având o experienţă politică ap...
Bill Clinton, din nou pe prima pagină. FOTOGRAFIA care face înconjurul lumii. Cum a fost surprins fostul preşedinte al SUA
17.07.17
Purtătorul de cuvânt al lui Bill Clinton, Angel Urena, l-a surprins pe fostul preşedinte al Statelor Unite într-o fotografie care a devenit virală pe internet.Bill Clinton a fost fotografiat între două statui ale foştilor preşedinţi Bush, de la Centrul Prezidenţial George...
Cine i-ar putea lua locul deputatei care a decedat astăzi: A fost acuzat în dosarul 7 aprilie
17.07.17
Consilierul municipal, membru al fracțiunii PSRM, Petru Corduneanu ar putea ocupa locul Irinei Mizdrenco în Parlament, după ce aceasta s-a stins din viață în dimineața zilei de astăzi, răpusă de o boală incurabilă.Fostul șef al Direcției Ordine Publică din cadrul Ministeru...
FOTO: Igor Dodon, păzit ca Plahotniuc: Bodyguarzii președintelui, dotați cu umbrele antiglonț la o depunere de flori
17.07.17
Președintele Igor Dodon a participat ieri la depuneri de flori la statuia lui Ștefan cel Mare, cu ocazia comemorării fostului domnitor. Pentru măsură de securitate, bodyguarzii președintelui s-au dotat cu umbrele antiglonț. Din imagini se vede că paznicul, care merge nu departe d...
Misterul din spatele fostei soții a lui Vladimir Putin. Cine este femeia care a fost SPION alături de liderul de la Kremlin în KGB
17.07.17
Lyudmila Ocheretnaya a fost căsătorită cu Vladimir Putin, unul dintre cei mai puternici şi mai temuţi politicieni, timp de 30 de ani. Aceasta ar fi căsătorită cu un bărbat care este cu 20 de ani mai tânăr decât ea, potrivit Business Insider.În presă există foarte puţ...
Fii alături de noi!
Top
Recente
De câte kilograme te scapă 6 etaje urcate zilnic
Persoanele active trăiesc în medie cu 3 ani mai mult decât cele care duc o viaţă sedentară, arată studiile. Nu trebuie neapărat să faceţi sporturi complicate ori să staţi ore în şir la sală.Mersul…
„Nu semna cu PSG!” Dialog surpriza intre Ronaldo si Neymar: cu ce echipa l-a sfatuit starul Realului sa semneze, daca vrea sa plece de la Barca
Englezii de la The Sun anunta ca Ronaldo a avut o discutie cu Neymar, in care l-a sfatuit pe rivalul sau de la Barca sa nu o aleaga pe PSG.Jurnalistii de la The Sun spun ca starul lui Real Madrid, Cristiano…
ULTIMA ORA! Denisa, cantareata de manele, a murit la 27 de ani
Denisa Raducu, cunoscuta si ca Denisa Manelista, a murit, duminica dimineata, in locuinta sa din Bucuresti,Dnisa Raducu, de 27 de ani, a murit dupa ce a intrat in stop cardio-respirator,…
Ce beneficii are consumul de pepene rosu
Vedeta verii, pepenele rosu, are o multime de beneficii pentru sanatate – afla despre ce beneficii este vorba pentru a avea un motiv in plus sa mananci pepene!Pepenele contine peste 90% apa, insa…
A murit John Heard, cunoscut şi pentru rolurile din „Clanul Soprano”, „Gladiator” şi „After Hours” de Scorsese . Actorul, găsit mort într-o cameră de hotel
John Heard, cunoscut mai ales pentru rolul lui Peter McAllister din seria filmelor “Home Alone/ Singur acasă”, care a jucat într-o varietate de roluri din filme, dar şi în producţii pentru micile…