Fii alături de noi
Deja Îmi place!
A fost identificat sistemul BUK cu care a fost doborât avionul malaezian în Ucraina
Grupul internațional de experți și jurnaliști Bellingcat (cu sediul în Marea Britanie) susține, în noul său raport intitulat 'BUK 3x2: secretul numărului pierdut', că avionul malaezian Boeing 777 a fost doborât în vara anului 2014 în Donbas (estul Ucrainei) folosindu-se un sistem mobil de rachete sol-aer BUK M1, cu numărul de cod 332, relatează miercuri agenția ucraineană de presă Unian.

Potrivit raportului, echipamentul 332 aparținea în acel moment Brigăzii ruse de rachete nr.53 cu baza în regiunea Kursk (sud-vestul Rusiei).

 

În fotografiile cu sistemul BUK, realizate înainte și după tragedia aviatică din estul Ucrainei, se văd doar prima și a treia cifră dintr-un număr de cod format din trei cifre (3 și 2), a doua cifră fiind ștearsă.

 

Datorită informațiilor din surse neconfidențiale, în special din rețelele de socializare, experții Bellingcat au reușit să identifice nu doar instalația din care a fost lansată racheta ce a doborât avionul de pasageri malaezian, ci și un număr de persoane implicate în această afacere, după cum susțin ei, conform portalului newsru.com.

 

În timpul anchetei, echipa Bellingcat a descoperit și analizat zeci de fotografii cu sisteme BUK publicate de militari ai Brigăzii de rachete nr.53 începând cu 2010.

 

Conform Bellingcat, cifrele de pe echipamentul BUK ar reprezenta de fapt numărul de cod al unității: prima indică subunitatea, a doua — bateria (din cadrul subunității) și, în fine, a treia cifră—numărul propriu-zis al instalației.

Bellingcat a descoperit în rețeaua de socializare rusă ‘VKontakte’ fotografii cu trei instalații BUK al respectivei subunități realizate între anii 2009 și 2013.

 

Comparând caracteristicile fiecăreia dintre acestea, avariile carcasei, locul de amplasare a cablajelor externe, formele petelor de vopsea, de ulei și funingine, precum și fontul și distanța dintre cifre, experții Bellingcat au reușit să stabilească exact numărul de cod al instalației BUK.

 

Cifra lipsă, după cum se menționează în raport, ar putea fi oricare de la 0 la 9.

 

‘Luată separat, niciuna dintre aceste caracteristici nu permite să se stabilească în mod concludent corespondența. Cu toate acestea, combinarea tuturor acestor elemente distincte dau un ansamblu unicat de caracteristici, care poate fi suficient pentru o identificare clară’, susțin autorii raportului, conform newsru.com.

 

Sistemul BUK fotografiat într-o coloană pe teritoriul Rusiei în iunie 2014 și cel descoperit pe teritoriul regiunii Donețk, înainte și după catastrofă, aparținând Brigăzii de rachete nr.53, sunt unul și același echipament, afirmă ei.

După publicarea acestui nou raport Bellingcat, unul din liderii separatiștilor din Donețk, Eduard Basurin, a declarat marți seara pentru Interfax că ‘militari ruși, inclusiv din Brigada nr.53, nu au fost și nici nu există aici’.

 

Un Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, care efectua zborul MH17 pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, având 298 de persoane la bord (majoritatea cetățeni olandezi), s-a prăbușit la 17 iulie 2014 în estul Ucrainei.

 

Potrivit anchetei desfășurate de Olanda, țara cel mai greu încercată în urma acestei catastrofe, aeronava a fost doborâtă cu o rachetă de tipul 9M38, lansată dintr-un sistem de rachete sol-aer BUK, de fabricație rusă. Racheta sol-aer a explodat la mai puțin de un metru în stânga carlingii, conform anchetei.

 

Într-un raport precedent, Bellingcat a prezentat un raport în care responsabilitatea pentru deplasarea sistemului BUK în estul Ucrainei era atribuită militarilor ruși. Autorii raportului menționează chiar numele militarilor ruși implicați. Ministerul rus al Apărării a respins versiunea Bellingcat, atribuind-o ‘teoriei conspirației’, conform newsru.com.

sursă: agerpres.ro
16.03.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
Autorul atacului din Manchester era cunoscut Poliției și serviciilor de securitate. Libianul născut și crescut în Anglia a ucis 22 de oameni
Bărbatul care a comis atacul sinucigaş la finalul unui concert pop, la Manchester, soldat cu 22 de morţi şi 59 de răniţi, ar fi un tânăr născut în Marea Britanie de origine libiană. El a fost…
SURSE: Vin turcii la Președinție. Erdogan îi dă bani lui Dodon ca să-și repare „palatul”
Președintele Igor Dodon a convenit cu omologul său turc Recep Tayyip Erdoğan să repare clădirea Președinției, devastată în timpul protestelor violente din 7 aprilie 2009. În acest scop, Erdoğan…
Încă un ministru din Guvernul Filip a fost suspendat din funcție
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Iurie Chirinciuc, acuzat de corupţie, a fost suspendat din funcţie. Potrivit agenţiei INFOTAG, prim-ministrul Pavel Filip a semnat dispoziţia…
VIDEO: Usatîi prezintă filmul documentar care promite să ARUNCE ÎN AER scena politică: „Este evident că va ARDE…”
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, spune că nu pierde timpul degeaba la Moscova și că în viitorul apropiat va fi făcut public un film documentar care va arunca scena politică din R.…
VIDEO care face înconjurul lumii! Papa o întreabă pe Melania Trump ce îi dă soțului ei să mănânce, iar răspunsul e… GENIAL: Suveranul a izbucnit în râs
Papa Francisc și prima doamnă a SUA Melania Trump au glumit pe seama obiceiurilor culinare ale președintelui Statelor Unite, Donald Trump, în timpul unei întâlniri desfășurate la Vatican, potrivit…