Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Anatol Şalaru: Partidul Liberal va rămâne în curând fără deputaţi
Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, ar putea în timpul apropiat să ajungă unicul deputat liberal în Parlament. Declaraţia a fost făcută de fostul vicepreşedinte al PL, Anatol Şalaru, în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.

„Ghimpu ar putea să rămână degrabă fără deputaţi în Parlament. Am informaţii că unul din deputaţii PL este simpatizant al Maiei Sandu. Vreo doi ar putea să adere la formaţiunea noastră, iar alţii, care au afaceri, ar putea adera la partidul care le-ar proteja businessul. Dacă va rămâne fără deputaţi, Mihai Ghimpu va pleca de la guvernare şi totodată i se va spulbera visul de a ajunge vicepreşedinte al Parlamentului”, a spus Şalaru.

Fostul fruntaş liberal a mai comunicat că nemulţumirile în PL, inclusiv în fracţiunea parlamentară persistă de mai mult timp: „Eu întotdeauna mi-am dorit ca fracţiunea PL să fie unită. Ghimpu, prin acţiunile sale, a dezbinat partidul. Să luăm cazul deputatului Gutiuc, care a avut o problemă gravă şi a fost nevoit să se afle mai mult timp în afara ţării. Felul cum s-a comportat cu el Mihai Ghimpu i-a supărat pe mai mulţi liberali. Dar cel mai grav este că i-a distrus cariera nepotului său. Dorin Chirtoacă avea un rating înalt, se plasa pe primele trei poziţii, iar ratingul PL se datora în mare parte lui Chirtoacă. Acum ratingul PL este mai mic de unu la sută”.

Anatol Şalaru a fost demis din funcţia de ministru al Apărării la finele anului trecut, după ce Mihai Ghimpu a anunţat că-i retrage susţinerea politică. Anterior, Şalaru i-a cerut lui Ghimpu să se retragă de la şefia PL. La începutul anului curent, Anatol Şalaru a anunţat despre lansarea unui nou proiect politic. 

sursă: ipn.md
14.04.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top