Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Ministru francez: Vom interzice vânzarea autovehiculelor care merg pe benzină sau motorină
Ministrul Ecologiei în Guvernul francez, Nicolas Hulot, a anunţat, marţi, că Franţa va interzice din 2040 vânzarea autovehiculelor care merg pe benzină sau motorină, informează France 24.

Această decizie este o parte a unui plan ambiţios al Guvernului francez de a atinge obiectivele stabilite prin Acordul de la Paris.

 

”Anunţăm că din 2040 vor înceta vânzările de autovehicule care merg pe benzină sau motorină”, a afirmat Hulot. El a recunoscut că acest obiectiv va fi greu de atins, ţinând cont de opoziţia producătorilor de automobile.

 

Hulot a mai precizat că Guvernul francez are în plan accelerarea dezvoltării resurselor de energie regenerabilă, adăugând că, în Franţa, producerea energiei solare şi eoliene este împiedicată de obstacole administrative inutile.

 

Mai multe ţări europene, printre care şi Germania, au anunţat că au planuri de a reduce numărul autovehiculelor pe benzină şi diesel, în favoarea maşinilor hibride sau electrice. Spre exemplu, Germania are în plan să introducă în circulaţie peste un milion de maşini electrice până în 2020.

 

Poluarea reprezintă una dintre principalele probleme cu care se confruntă Parisul, care a fost catalogat drept una dintre cele mai poluate capitale din lume, alături de New Delhi şi Beijing, potrivit agenţiei de monitorizare a poluării Plume Labs. În decembrie 2016, capitala Franţei a înregistrat cea mai mare rată a poluării din ultimul deceniu.

 

Anne Hidalgo, primarul Parisului, a anunţat recent că are în plan reducerea traficului din unele părţi ale capitalei şi extinderea infrastructurii pistelor de bicicletă pentru a diminua poluarea produsă de autovehicule.

 

”Trebuie să ne amintim mereu următoarea concluzie: mai puţine maşini înseamnă mai puţină poluare”, a afirmat Hidalgo.

sursă: mediafax.ro
09.07.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Altele
Analiza intalnirii Trump-Putin: liderul rus a iesit in avantaj
09.07.17
Presedintele Vladimir Putin a iesit in avantaj dupa intalnirea cu omologul sau american Donald Trump. In ciuda faptului ca discutiile nu prea au avut substanta, formatul, tonul si alte elemente ale intalnirii au fost clar in favoarea liderului de la Kremlin.Unul dintre subiectele tension...
Dodon răspunde la declarația Dumei de Stat: „Încercarea de a pune presiune va avea un efect invers”
08.07.17
Președintele Igor Dodon a remis o apreciere a declarației Dumei de Stat cu privire la evoluția situației în jurul Transnistriei adoptată astăzi la Moscova.Aprecierea demonstrează existența unor viziuni diferite ale președintelui Dodon și a Dumei de Stat în problema trans...
Trump si Putin au vorbit peste 2 ore: Armistitiu in Siria si balbaieli pe implicarea Rusiei in alegerile din SUA
08.07.17
Presedintii Donald Trump si Vladimir Putin au discutat timp de peste doua ore desi initial intalnirea era programata sa dureze nici jumatate de ora.Liderul de la Kremlin Vladimir Putin a declarat pentru Sputnik News ca a vorbit cu Trump despre situatia din Siria si di...
​Percheziţii CNA la domiciliul şi biroul primarului de Băcioi, care a avut mai multe conflicte cu Ţuţu şi a depus şi plângere la PG pe numele deputatului PD
07.07.17
Ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie efectuează percheziţii în biroul şi la domiciliul primarului comunei Băcioi, Vitalie Şalari.Alesul local s-a pomenit cu ofiţerii CNA la uşă încă în jurul orei 7:00, dar percheziţiile au început cu oră mai târ...
VIDEO: Momentul în care Vladimir Putin şi Donald Trump îşi strâng mâinile pentru prima dată. Summitul G20 de la Hamburg este în desfăşurare
07.07.17
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi omologul său american, Donald Trump, au dat mâna în momentul în care s-au întâlnit prima dată faţă în faţă, la summitul G20 de la Hamburg, urmând să aibă ulterior o întrevedere bilaterală, în cursul după-amiezii de vineri, a tr...
Fii alături de noi!
Top