Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Oficial al armatei SUA: Rusia a instalat o rachetă de croazieră
Moscova a instalat un sistem de rachete de croazieră, într-o aparentă încălcare a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a declarat un oficial american de rang înalt pentru CNN.

Instalarea sistemului rachetei de croazieră cu lansare la sol pare să reprezinte o încălcare a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF) din anul 1987, a declarat oficialul.

 

Informaţia a fost publicată iniţial de cotidianul The New York Times.

 

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a atras atenţia cu privire la încălcările tratatului de către Rusia.

 

"Federaţia Rusă încalcă în continuare obligaţiile prevăzute în Tratatul INF de a nu poseda, produce sau efectua zboruri de test pentru rachete de croazieră cu lansare la sol cu o rază de acţiune între 500 şi 5.500 de kilometri, sau să posede sau să producă lansatoare pentru astfel de rachete", a spus purtătorul de cuvânt Mark Toner..

 

"Ne-am exprimat foarte clar îngrijorările vizazi de această încălcare a tratatului de către Rusia, de riscul pe care îl reprezintă această manevră la adresa securităţii europene şi asiatice precum şi interesul nostru ca Rusia să repecte din nou tratatul", a adăugat Toner.

 

Administraţia Obma a încercat să determine Rusia să remedieze această încălcare a tratatului în timp ce racheta era încă în faza de test, în anul 2014. În schimb, Rusia a desfăşurat o întreagă unitate operaţională, scrie The New York Times.

 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat miercuri că Rusia continuă să-şi respecte angajamentele internaţionale, după ce oficialii americani au acuzat Moscova că ar fi încălcat Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF) prin desfăşurarea unei noi rachete de croazieră.

 

"Rusia a fost şi rămâne loială angajamentelor sale internaţionale, inclusiv tratatul în cauză", a declarat oficialul rus, care a adăugat că "nimeni nu a acuzat Rusia în mod formal de încălcarea tratatului", relatează BBC News online.

 

Rusia a desfăşurat un nou tip de rachetă de croazieră într-o aparentă încălcare a Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), a declarat un oficial de rang înalt din cadrul armatei pentru postul de televiziune CNN.

 

Potrivit unui articol publicat de cotidianul The New York Times, în care sunt citaţi oficiali din cadrul Administraţiei Trump, se afirmă că Rusia a desfăşurat deja două batalioane echipate cu rachete de croazieră interzise prin Tratatul INF.

sursă: mediafax.ro
15.02.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top