Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Legumele care combat cancerul. Trebuie să le consumi zilnic!
Broccoli, morcovii şi sfecla roşie se numără printre legumele care combat cancerul. Fă-ţi o listă cu aceste legume pe care trebuie să le consumi zilnic!

Numeroase studii care au fost realizate până în prezent au demonstrat că anumite substanţe care se găsesc în legumele de diverse culori au un puternic efect anticancerigen. Iată o listă cu legumele care combat cancerul şi pe care ar fi bine să le consumi cât mai des:

Broccoli

Este considerat o legumă medicament, deoarece are puteri antioxidante, antiîmbătrânire, antimutagenice şi antitumorale. A fost îndelung studiat şi cercetătorii au ajuns la concluzia că sulforafanul, o substanţă din broccoli are un puternic efect anticancerigen.

"Există un fitonutrient minunat în broccoli care luptă cu cancerul. Într-un studiu de laborator, cercetătorii au luat celule expuse la compuşi cancerigeni şi au “picurat” puţin broccoli pe ele. Rezultat imediat? ADN-ul nu a mai suferit mutaţii. Şi mai există un flavonoid tot în broccoli, care poate reduce riscul de atac de cord fatal cu o treime", explică Dr.Cristian Panaite, medic nutriţionist la Clinica KiloStop.

Adaugă broccoli în omletă, ciorbe, supă-cremă, tocăniţe, peste pizza, în salate, în orez sau consumă-l simplu în stare crudă sau fiert puţin la aburi. Se găteşte cât mai puţin posibil şi se consumă pe cît posibil şi în stare crudă, deoarece efectul anticancerigen va fi unul mai puternic.

Morcovii

Conţin luteină care are capacitatea de a inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Aceasta stimulează dezvoltarea celulelor imunitare şi măresc capacitatea acestora de a ataca celulele tumorilor.

 

Usturoiul

Împiedică efectul nitrozaminelor, acele substanţe care s-au dovedit a fi cancerigene şi care se formează atunci când consumi nitraţi (mezeluri). Un studiu scoate la iveală faptul că femeile care obişnuiesc să consume cu regularitate usturoi au un risc cu 50% mai mic de a dezvolta cancer la colon. De asemenea, s-a constatat existenţa unei reduceri a cazurilor de cancer la rinichi şi prostată la persoanele care consumă foarte mult usturoi.

Zdrobeşte căţeii de usturoi şi lasă-i 1-2 minute înainte de a-i consuma pentru că atunci îşi eliberează alicina, substanţa care are un puternic efect anticancerigen. De asemenea, efectul va fi mai puternic dacă se combină cu puţin ulei de măsline. 

Varza

Varza (roşie şi albă) este un superaliment atunci când vine vorba despre proprietăţile sale anticancerigene. A fost îndelung studiată şi s-a demonstrat clar că sulforafanul şi indo-3-carbinolii (I3C) sunt substanţele care cu un puternic efect anticancerigen."Sulforafanul şi I3C sunt capabile să elimine toxinele emise de anumite substanţe carcinogene. Ele împiedică celulele aflate în stadiul precancerigen să se transforme în tumori maligne", explică neurologul David Servan Schreiber în cartea sa "Anticancer". Este de preferat să consumi varza în stare crudă, deoarece efectul anticancerigen este mult mai puternic, recomandă specialistul.

Ceapa şi prazul

Sunt recunoscute pentru efectul lor anticancerigen şi trebuie consumate în stare crudă cât mai des posibil. Acestea ajută la reglarea nivelului de zahăr din sânge, iar acest lucru are ca efect reducerea secreţiei de insulină şi IGF (insulin like growth factor), împiedicând astfel dezvoltarea celulelor canceroase. 

Spanacul

Este o sursă bună de acid folic şi fibre, două dintre ingredientele despre care medicii spun că sunt esenţiale pentru a preveni dezvoltarea cancerului. De asemenea, spanacul conţine flavonoide care acţionează ca antioxidanţi, protejând corpul de radicalii liberi. Cercetătorii au descoperit cel puţin 13 compuşi diferiţi de flavonoide care au efect anticancerigene.


Sfecla roşie

S-a demonstrat că sfecla roşie împiedică dezvoltarea şi răspândirea celulelor canceroase. De asemenea, sfecla este recomandată persoanelor care urmează un tratament împotriva cancerului mamar, deoarece are capacitatea de a reduce din intensitatea efectelor adverse asociate tratamentului. 

sursă: eva.ro
18.05.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Altele
EXCLUSIV! Un important lider local al Partidului DA părăsește formațiunea
17.05.17
Președintele organizației raionale Soldănești a partidului DA, Oleg Babcinețchi, părăsește formațiunea condusă de Andrei Năstase„La moment cu ziua de azi îmi retrag candidatura de președinte a partidului DA raiounul Șoldănești din motive personale”, a in...
Un renumit fizician anunţă APOCALIPSA: Vor avea loc cutremure fără precedent în istoria omenirii….
17.05.17
Scenariu terifiant pentru 2017. Cercetătorul care colaborează cu BBC şi astronomii de la NASA, David Meade, a declarat într-un interviu acordat recent că ne aşteaptă un an teribil.Fizicianul crede că un nor imens alcătuit din mai multe planete se apropie ameninţător de Terra ...
O extinctie in masa ar putea avea loc curand! Cercetatorii spun ca am ajuns intr-un punct critic
16.05.17
Cercetatorii avertizeaza ca un fenomen de acum 183 milioane de ani s-ar putea repeta.Oamenii de stiinta de la Universitatea din Exeter se tem ca in curand oceanele planetei ar putea trece printr-un fenomen dramatic: anoxia. Asta inseamna ca apa oceanelor va ramane fara oxigen, lucru care...
FOTO: Internauții au publicat imaginile făcute cu drona „a zecilor și sutelor de mii de protestatari” văzuți de reporterul Europa Liberă
15.05.17
Internauții au făcut haz de necaz pe seama declarației reporterului Radio Europa Liberă care a spus într-o intervenție video că la protestul opoziției din această duminică s-au adunat „zeci sau poate chiar sute de mii de oameni”. Pe rețele de socializare a fost publicată ...
Cum să scapi de burtă fără să faci exerciţii?
14.05.17
Senzaţia de abdomen umflat este foarte supărătoare, dar ca să scapi de balonare poţi să recurgi la următoarele trucuri care au rolul de a uşura procesul de digestie.Abdomenul tău poate să fie plat dacă ai grijă la câteva trucuri care funcţionează asupra sistemului dig...
Fii alături de noi!
Top
Recente
Maria Ciobanu îl critică dur pe Mihai Ghimpu: „Am văzut nu o dată cum vă tremură genunchii în fața Stăpânului”
Deputata Partidului Liberal Democrat, Maria Ciobanu critică dur declarațiile liderului Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, făcute ieri-seară la o emisiune de la Pro TV și spune metaforic că liderul…
FOTO: Ţara unde trecerile de pietoni sunt pavate cu cristale Swarovski, iar bogataşii merg cu autobuzul
În ciuda faptului că se află în inima Europei, Elveţia a avut dintotdeauna un aer misterios. Atât localnicii, cât şi turiştii, au împărtăşit aspecte pe care nu le crezi până nu le vezi cu…
VIDEO VIRAL: Un jurnal de știri din Rusia, întrerupt de un… labrador simpatic. Prezentatoarea a fost luată prin surprindere de năzdrăvanul negru
Un jurnal de ştiri din Moscova a fost întrerupt, pe neaşteptate, de un patruped simpatic. Labrdorul negru a dat buzna în platou, peste prezentatoare, iar reacţia ei a fost fabuloasă.În timp…
Scandalul intern Trump-Rusia se acutizează
Comisia pentru Informaţii a Senatului SUA, unul dintre organismele care investighează ingerinţele Moscovei în scrutinul prezidenţial, a cerut organizaţiei politice a preşedintelui Donald Trump toate…
Ce telefoane folosesc liderii lumii, precum Putin, Merkel sau Trump: Cine preferă iPhone și cine Samsung
Vedetele americane preferă iPhone deoarece telefonul - pe lângă faptul că este uşor de folosit, performant şi fiabil - este conceput de o companie din ţara lor, Apple. La fel, majoritatea starurilor…