Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Vârsta la care oamenii au capacitatea să facă lucruri măreţe: în ce perioade funcţionează creierul la nivel maxim
Fie că este vorba de învăţarea unei limbi străine sau predispoziţia de a lua decizii radicale, vârsta influenţează foarte mult traiectoria vieţii. În anumite perioade, oamenii au predispoziţia de a face lucrurile mult mai bine, capacitatea mintală funcţionând la nivel maxim.

Deşi principalele activităţi educative au loc în prima perioadă a vieţii, cercetătorii sunt de părere că odată cu înaintarea în vârstă abilităţile de învăţare pot accelera, în anumite domenii. Dacă la schimbarea prefixului oamenii sunt predispuşi să ia decizii radical, cele mai bune rezultate ale muncii se pot vedea la 40 de ani, scrie rd.com

 

Învăţarea unei limbi străine (7-8 ani)

Studiile ştiinţifice au arătat că potenţialul maxim pentru învăţarea unei limbi străine este în jurul vârstei de 7-8 ani, conform unui infografic publicat de „Business Insider“. Este unanim acceptat faptul că învăţarea unei limbi străine este mai uşoră înainte de pubertate decat după.

 

Creierul funcţionează cel mai bine la vârsta de 18 ani

Într-un studiu publicat în 2016, oamenii de ştiinţă au analizat puterea cognitivă a creierului cu ajutorul unui test care includea simboluri digitale de codificare. Participanţii au fost puşi să potrivească un set de numere cu simbolurile corespunzătoare acestora. În medie, tinerii în vârstă de 18 de ani au obţinut cele mai bune rezultate.

 

Nivelul de satisfacţie atinge cote maxime la 23 de ani

La 23 de ani, satisfacţia privind viaţă este la cele mai înalte cote. 23 este numărul magic, atunci când tinerii experimentează sentimentul de mulţumire profundă. Concluzia se bazează pe un sondaj realizat în Germania, la care au participat 23.000 de persoane.

 

Cele mai bune rezultate la concursurile de şah se obţin la 31 de ani

Plecând de la ideea că unele aptitudini, la fel ca şi vinul, se îmbunătăţesc în timp, cercetătorii au studiat rezultatele a 96 de campioni de şah. Astfel, s-a ajuns la concluzia că vârsta la care se obţin cele mai bune rezultate în astfel de competiţii este 31 de ani.

 

Câştigătorii premiului Nobel au făcut cele mai multe descoperiri în jurul vârstei de 40 de ani

Un studiu realizat de Biroul American de Cercetari Economice a constatat că, în medie, vârsta la care se obţin cele mai multe premii Nobel pentru cercetare este 40 de ani. Autorii sunt de părere că inclusiv oamenii care nu ţintesc neapărat la câştigarea unui premiu Nobel obţin cele mai bune rezultate tot în jurul acestei vârste. 

 

Între 40 şi 50 de ani oamenii pot înţelege cel mai bine emoţiile celor din jur

Cercetatorii au analizat un număr de 10.000 de oameni, pe care i-au pus să se uite unii în ochii altora, cerându-le să explice emoţia pe care o citesc în privire. Studiul a constatat că oamenii cu vârste cuprinse între 40 şi 50 de ani au o mai bună capacitate de a înţelege emoţiile celor din jur.

 

Cele mai importante decizii se iau la 29, 39 şi 49 de ani

Cercetatorii au descoperit că înainte să schimbe prefixul vârstei, oamenii sunt predispuşi să facă schimbări majore în viaţa lor, unele mai bune, altele mai puţin. Vorbim despre participarea la maratoane, relaţii extraconjugale sau chiar sinucideri. 

sursă: adevarul.ro
03.04.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
Cel mai cald loc de pe PLANETĂ. Ţara care se sufocă sub o CANICULĂ de 54 de grade Celsius
Cea mai mare temperatură din istorie măsurată vreodată pe Pământ a fost de 56,7 grade Celsius și s-a înregistrat în Valea Morții din California, însă mulți oameni de știință se îndoiesc…
FOTO: Poliţia vindea o maşină. El a cumpărat-o. A desfăcut-o bucăţi. Ce a găsit în portieră l-a ÎMBOGĂŢIT
Un bărbat din Australia vroia să cumpere o maşină. Cum nu avea mulţi bani, a "vânat" chilipirurile. A aflat din presă de o licitaţie a poliţiei, care scotea la vânzare maşini confiscate de la…
Studiu: Vârsta de 40-44 de ani, cea mai periculoasă pentru cuplurile căsătorite
Majoritatea persoanelor căsătorite aleg să se separe de partenerii lor de viață în preajma vârstei de 40-44 de ani, conform rezultatelor prezentate miercuri de realizatorii unui studiu pe tema divorțurilor…
Cât de mult trebuie să mergi pe jos ca să pierzi în greutate
Mulţi dintre noi fac sport, merg la sală, încearcă diferite diete, însă puţini ştiu că şi lungile plimbări zilnice sunt un bun aliat în lupta cu kilogramele în plus, după cum arată numeroase…
VIDEO: Filmuleţul satiric care o să-l SUPERE pe noul vicepreşedinte al Parlamentului: „Eu nu mint NICIODATĂ, dar…” ​
Europa Liberă a realizat un nou filmuleţ satiric, iar eroul principal este, de această dată, vicepreşedintele Parlamentului, Iurie Leancă. „Declarația din 2015 a fostului premier că nu…