Fii alături de noi
Deja Îmi place!
A sărit să-l bată pe medicul care a întârziat la operaţia fiului său. A aflat motivul și s-a prăbuşit, în lacrimi!
Nici prin gând nu i-a trecut acestui bărbat că, în momentul în care va ţipa la medicul care a întâziat la operaţia fiului său, toată viaţa i se va schimba. Habar nu avea bărbatul, când aproape a sărit la bătaie, ce se afla în sufletul doctorului...

A ajuns la spital în mare grabă. Era transpirat tot, gâfîia şi abia se mai putea ţine pe picioare. Timp de 5 minute, a stat nemişcat, ca o statuie, până şi-a revenit. Fusese chemat de urgenţă pentru o operaţie. Când şi-a revenit, medicul s-a schimbat, s-a spălat şi a mers în grabă la sala de operaţii. Acolo, a dat peste tatăl pacientului. Se rezema de perete, în lacrimi... Când a văzut doctorul, acesta a început să ţipe la el ca din gură de şarpe: "Nu eşti normal? Ce-i cu tine? Fiul meu se zbate între viaţă şi moarte şi tu nu eşti aici să-l ajuţi! Chiar nu ai pic de responsabilitate?", scrie realitatea.net.

 

În acel moment, doctorul i-a luat mâna, i-a zâmbit şi, cu o blândeţe ireală aproape, i-a răspuns: "Îmi pare nespus de rău... Nu eram la spital. Când am primit apelul, am venit cât de repede am putut. Acum, o să vă rog să vă liniştiţi şi să mă lăsaţi să-mi fac treaba..."

 

În loc să-l liniştească, însă, cuvintele doctorului mai rău l-au agitat pe bărbat. "Cum să mă calmez? Cum îndrăzneşti să-mi ceri aşa ceva?! Dacă fiul tău ar fi fost acolo, şi nu fiul meu, ai fi fost la fel de calm?", l-a întrebat bărbatul.

Doctorul i-a zâmbit şi i-a spus: "Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom face tot posibilul pentru a salva viaţa fiului tău. Noi ne rugăm la Domnul să ne dea putere, ar trebuie să te rogi şi tu pentru viaţa lui."

 

"E uşor să dai sfaturi când nu tu eşti pus într-o astfel de situaţie", i-a răspuns tatăl pacientului.

 

Operaţia, extrem de complicată, a durat câteva ore, timp în care bărbatul era la uşă, nervos, obosit şi chinuit de gânduri negre. La un moment dat, medicul a ieşit din sala de operaţie. Zâmbea. "Slavă Domnului, fiul tău este bine, operaţia a fost un succes! Dacă ai întrebări, te rog să vorbeşti cu asistentele", i-a spus bărbatului, apoi a fugit pe holul spitalului, la fel cum a intrat, şi s-a făcut nevăzut...

 

"Ce-o fi atât de arogant? Nu putea să aştepte un minut, să-mi spună cum se simte fiul meu?", le-a întrebat bărbatul pe asistente.

 

Cu ochii în lacrimi, una dintre acestea i-a răspuns: "Fiul lui a murit ieri, într-un accident de maşină. Când l-am sunat să se prezinte de urgenţă la spital, pentru a-ţi opera fiul, era la înmormântarea copilului său. Acum, că i-a salvat viaţa băiatului tău, s-a grăbit să ajungă la înmormântarea propriului fiu..."

 

Când a auzit asta, bărbatul a simţit cum pică din picioare. Îi îngheţa sângele în vene. A căzut în genunchi, apoi s-a ghemuit la podea şi a plâns. Se simţea ultimul om... Şi totuşi, sufletul îi era plin de o bucurie imensă. Trăia. Fiul lui trăia...

sursă: antena3.ro
20.03.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
Reținere răsunătoare CNA. Pe cine au vizitat astăzi ofițerii anticorupție
O nouă reținere răsunătoare a fost efectuată în dimineața zilei de marți de ofițerii CNA și procurorii anticorupțieUn om de afaceri din Capitală a fost reținut de ofițerii și procurorii…
Zbor cu ghinion pentru zeci de moldoveni care urmau sa ajunga de la Munchen la Chisinau. La o ora de la decolare au facut cale intoarsa: Ne-au spus ca a intrat o pasare in motor
Zbor cu ghinion pentru zeci de moldoveni care urmau sa ajunga astazi de la Munchen la Chisinau. La o ora de la decolare au facut cale intoarsa pe aroportul german, deoarece o pasare ar fi intrat la motor.Mariana,…
Crima înfiorătoare în satul Sadaclia: O tânără și-ar fi înjunghiat iubitul
O tânără, în vârstă de 21 de ani, și-ar fi omorât iubitul cu 10 ani mai mare. Crima înfiorătoare s-a produs în satul Sadaclia, raionul Basarabeasca, în seara zilei de 22 iulie, la domiciliul…
Un copil de patru ani din SUA a izbucnit in lacrimi la nunta tatalui sau. Ce i-a transmis viitoarea sa mama
Un baiat de patru ani izbucnit in lacrimi in momentul in care tatal sau, Joshua Newville, a luat-o in casatorie pe iubita lui, Emily Leehan.Baietelul a ramas impresionat de discursul celei care urmeaza…
Directorul Mercedes-Benz anunță falimentul apropiat al industriei auto
Directorul Mercedes-Benz, Dieter Zetsche, a oferit recent un interviu pentru Linkedin, în care face o serie de previziuni despre cum va arăta lumea în viitorul apropiat.Industria auto, serviciul…