Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Date alarmante: Vârsta la care își încep viața sexuală mulți tineri din Moldova
Președinta Centrului Național de Prevenire a Abuzului față de Copii, psihologul Daniela Simboteanu, susține că 45% din tineri își încep viața sexuală în jurul vârstei de 16 ani, iar una dintre probleme este cine sunt partenerii sexuali ai adolescenților.

Despre asta invitata a vorbit în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA. 

 

”Este mult prea târziu să vorbești cu un copil despre prevenirea abuzului și despre riscurile din mediul offline, online la vârsta de 14-15 ani. În țările vecine vârsta când tinerii încep viața sexuală este similară, dar această vârstă se micșorează și este o tendință în concordanță cu dezvoltarea copiilor”, povestește invitata.

 

Potrivit președintei CNPAC, problema majoră o reprezintă partenerii sexuali ai adolescenților.

 

”Dacă ambii sunt adolescenți, atunci se impune doar o educație sexuală. Dar problema cea mare este când copiii de 14-15 ani sunt implicați în relații sexuale de către adulți, aici este deja abuz. Întotdeauna o relație sexuală între un minor și un adult este calificată ca fiind abuz sexual, chiar dacă ei spun că s-au îndrăgosit și se iubesc. Deseori așa zisa iubire, atenție nu este decât o manipulare a copilului cu acele emoții sensibile ale copilului”, a explicat psihologul.

 

Statisticile arată că infracțiunile cu caracter sexual față de copii au crescut, în ultimii 5 ani, de la 170 la 400 de cazuri pe an. Vorbim despre toate formele de infracțiuni, inclusiv trafic al copiilor în scopuri sexuale.

sursă: point.md
16.06.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
FOTO: Le despart 20 de ani, dar zici ca sunt gemene. Cat de frumoasa este fiica celebrei prezentatoare TV din Rusia, Ekaterina Andreeva
Una are 55 de ani, iar alta 35, dar zici ca sunt surori, atat de mult seamana una cu alta.Nu putini sunt cei care cred ca a descoperit elixirul tineretii. Putini sunt si cei care stiu ca prezentatoarea…
Pe ce loc ar fi Serena Williams în clasamentul masculin? Legendarul McEnroe a dat răspunsul, dar nu toată lumea e de acord
Modul în care Serena Williams a dominat tenisul feminin timp de aproape două decenii i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă sprotiva din SUA nu ar fi putut face faţă cu brio şi în competiţia…
FOTO: Cum merge Delia la cumpărături. AȘA se deghizează artista ca să nu fie recunoscută
Își schimbă look-ul la tot pasul, dar atunci când iese în public, are grijă să nu fie recunoscută așa ușor. Delia știe cum să se aranjeze, astfel încât să nu atragă atenția fanilor.Când…
Alarme false și adevăruri alarmante
Ucraina nu-i Rusia. Moldova nu-i România. Însă Moldova nu-i Ucraina. Scriam, pe vremuri, că dacă Ucraina vrea să devină țară cu acte în regulă, atunci  trebuie să fugă de Rusia…
Pericolul real ce planează asupra Guvernului Filip. Vom avea un nou Premier?
Fracțiunea parlamentară a PLDM a depus o sesizare la Curtea Constituțională, solicitând controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr.1 din 20 ianuarie 2016, prin care a fost învestit…