Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Descoperirea la care nu se aştepta nimeni! Un DIAMANT uriaş, găsit de un pastor. Ce se va întâmpla cu piatra?
Un pastor creștin din Sierra Leone a descoperit unul dintre cele mai mari diamante netăiate din lume, în districtul Kono, informează BBC.

Diamantul de 709 carate, găsit de pastorul Emmanuel Momoh, a fost încuiat în sediul băncii centrale din Freetown. Piatra prețioasă se numără printre cele mai mari 20 diamante găsite vreodată.

 

Căutătorii de pietre prețioase sunt o prezență comună în Sierra Leone, o țară bogată în astfel de comori, precizează sursa citată.

 

Diamantul, a cărui valoare nu a fost încă evaluată, este cel mai mare găsit în Sierra Leone din 1972, an în care a fost descoperită Steaua din Sierra Leone, de 969 de carate.

 

Piatra prețioasă a fost prezentată miercuri seară președintelui Ernest Bai Koroma, înainte de a fi încuiată în sediul băncii. Conducătorul statului a mulțumit șefului poliției locale și oamenilor săi pentru că diamantul nu a fost scos ilegal din țară, după cum se arată într-o declarație prezidențială. Potrivit lui Koroma, proprietarii trebuie să primească ''ceea ce merită'', iar descoperirea va ''aduce un beneficiu țării''.

 

Diamantul ar avea o pată în interior, motiv pentru care valoarea sa ar putea fi diminuată, conform corespondentului BBC în zonă.

 

Sierra Leone este o țară binecunoscută pentru industria diamantelor. Vânzarea acestor pietre prețioase a jucat un rol în finanțarea războiului civil care a afectat această țară timp de un deceniu, grupurile rebele oferind aceste pietre prețioase în schimbul armelor — aspect înfățișat și în filmul hollywoodian ''Blood Diamond'', cu Leonardo Di Caprio și Djimon Hounsou.

 

În ultimii ani s-a înregistrat o creștere a numărului de diamante de mari dimensiuni descoperite în minele din sudul Africii, printre acestea numărându-se o astfel de piatră prețioasă de 1.109 carate, găsită în Botswana în 2015.

sursă: a1.ro
17.03.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
Nu doar vedetă pe Instagram! Mihaela Berdaga a obținut titlul de „cel mai bun absolvent al anului”
La ai săi 19 ani recent împliniți, Mihaela Berdaga e un adevărat model pentru tânăra generație. Pe lângă faptul că este dansatoare și o mare împătimită de fitness, s-a remarcat dintotdeauna…
Familia Jannei Friske s-a întâlnit cu Platon
Membrii familiei Friske l-au văzut pe fiul regretatei artiste în acest weekend. Jurnaliștii susțin că bunicii și nepotul au vorbit în prezența unui psiholog și a un executor judecătoresc.Dmitri…
ProTV Chișinău, obligat să plătească profesoarei din Ungheni 40.000 de lei. CSJ a menținut decizia Curții de Apel
Curtea Supremă de Justiție a menținut ieri decizia Curții de Apel Chișinău prin care postul de televiziune ProTV Chișinău este obligat să achite despăgubiri morale profesoarei de la UngheniTânăra…
Mii de persoane au strâns peste 25.000 de lire sterline pentru omul străzii care a devenit erou în urma atacului din Manchester
Mii de persoane s-au mobilizat pentru a strânge bani pentru omul stăzii devenit erou în urma atacului din Manchester. În cadrul unui interviu, acesta a povestit momentele de groază la care a fost…
Ne așteaptă seri cu muzică și proiecții de filme pe strada pietonală din Chișinău. Detalii!
Timp de patru seri, Festivalul Internațional de Film Documentar CRONOGRAF va anima unul din cele mai noi spații urbane, strada pietonală Eugen Doga, cu muzică bună și documentare de ultimă oră…