Fii alături de noi
Deja Îmi place!
Microbuz școlar, RĂSTURNAT într-un şanţ: 13 elevi au fost transportaţi de urgenţă la spital
Un microbuz cu 17 elevi s-a răsturnat într-un şanţ, luni dimineață în jurul orei 08:00, fiind implicat într-un accident produs pe DJ 687 Sântuhalm – Hunedoara, pe raza localității Cristur (zona Macon).

Până acum au fost preluați 13 copii, cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani, care au fost transportați la unităţile de primiri urgenţe ale spitalelor din Deva şi Hunedoara.

 

Potrivit polițiștilor, șoferul în vârstă de 61 de ani a declarat că pe fondul oboselii a adormit la volan, a scăpat controlul volanului, iar microbuzul s-a răsturnat. Șoferului i s-au recoltat probe de sânge, dar din informațiile neoficiale acesta a avut o alcoolemie de 0,34 la sută.

 

La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe şi maşini ale pompierilor care i-au adus la spital.

 

Accidentul a avut loc pe un carosabil umed. În urma accidentului a fost deschis un dosar penal. 

20.03.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
Un tânăr din Leova a făcut 7500 km cu bicicleta până în Portugalia, unde a pornit cu doar 50 euro și 20 de dolari în buzunar
Vladislav Pușnei are 22 ani, este student și se visează medic veterinar. Din toamnă, vrea să facă stagiere la o clinică veterinară, așa că nu a mai stat să aștepte un moment potrivit ca să…
Monica Babuc solicită închiderea a zeci de școli. Lipsesc mii de învățători, pleacă sute de elevi
Numărul elevilor și profesorilor din insitituțiile de învățământ din Republica Moldova este în cădere liberă. Acest lucrul îl demonstrează datele statistice, dar și relatările cetățenilor…
Taie o LĂMÂIE mărunt şi pune-o la congelator! Efectul ei îţi poate salva viaţa!
Lămâile au beneficii uimitoare pentru sănătate. Dacă le congelezi, acestea se sporesc.Potrivit studiilor, coaja lămâiei conţine de 5 până la 10 ori mai multe vitamine decât…
Ţara care nu are niciun râu navigabil, are cele mai multe aeroporturi internaţionale şi 250 de zile însorite pe an
Majoritatea românilor aleg să meargă în vacanţă în această ţară al cărui teritoriu este acoperit în proporţie de 80% de munţi, însă are şi peste 2.000 de insule.Grecia este o ţară…
Atentat în Barcelona. Poliţia catalană: Atacatorii pregăteau „un atac de mai mare anvergură”
Autorii atentatelor de la Barcelona şi Cambrils, comise joi şi soldate cu cel puţin 14 morţi şi 130 de răniţi, pregăteau ”un atac de mai mare anvergură”, a declarat vineri purtătorul de cuvânt…