Fii alături de noi
Deja Îmi place!
O moldoveancă a murit în Italia după ce a întreținut relații intime cu bărbatul la care muncea
O moldoveancă de 52 de ani a murit după ce a întreţinut relaţii intime cu un bătrân în vârstă de 79 de ani.

Victima muncea de mai mulţi ani ca îngrijitoare la bărbatul din Padova, Italia. Cu timpul între cei doi ar fi apărut o afecţiune, fapt pentru care au decis să întreţină relaţii intime.

 

După ce s-au iubit, femeia ar fi suferit un atac de cord, care i-a fost fatal, anunță stirilocale.md.

 

Bătrânul a intrat în baie, iar atunci când s-a întors, şi-a găsit partenera inconştientă pe pat. În acel moment, el a sunat la poliţie, declarând că are o femeie moartă în casă. După care acesta a observat că ea încă respiră.

 

Astfel, femeia a fost dusă de urgenţă la spital, sperând că va fi salvată. Ea fost internată în secţia de cardiologie. Însă, după câteva ore de la internare, femeia a murit pe patul de spital.


Oamenii legii au iniţiat o anchetă. Anchetatorii mai iau în calcul pe lângă faptul că ar fi suferit de inimă, că aceasta ar fi consumat medicamente, dar şi băuturi alcoolice, fapt pentru care ar fi putut să i se facă rău.

 

Potrivit presei din Italia, bătrânul ar fi profund îndurereat de nenorocirea care s-a produs, mai ales că acum ar fi rămas din nou singur.

sursă: unica.md
18.07.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Altele
Ce sume colosale cheltuie Dodon pentru organizarea concertului din PMAN! Ar fi plătit artiștii cu sute de mii de euro
18.07.17
Igor Dodon organizează marți, în centrul capitalei, un concert grandios dedicat tuturor absolvenților din acest an. Pe scenă vor evolua câteva trupe și artiști celebri, majoritatea din Rusia și doar unul singur din România.KanKan.md a calculat cu aproximație suma pe care ...
Brînzică glazurată cu surprize! ANSA s-a autosesizat
17.07.17
Inspectorii Agenției pentru protecţia consumatorului au efectuat un control inopinat la un importator de produse lactate, în baza unei petiții parvenite de la un consumator.În rezultatul controlului s-a constatat că agentul economic expunea spre comercializare brînzici c...
FOTO,VIDEO: Cum arată cea mai operată vedetă din Mexic: are doar 27 de ani şi peste 19 intervenţii estetice
17.07.17
Belinda este una dintre cele mai de succes cântăreţe şi actriţe din Mexic, aceasta devenind cunoscută de la vârsta de 10 ani.După mai multe albume de success şi roluri importante în telenovele, vedeta a stârnit numeroase controverse din cauza transformărilor fizice ...
Cum vor fi sancţionaţi şoferii agresivi în trafic
17.07.17
Vor rămâne fără permis sau chiar vor sta în arest – asta riscă şoferii buclucaşi. La sfârşitul acestei luni intră în vigoare sancţiunile pentru comportament agresiv în trafic. Noţiunea a fost introdusă în Regulamentul circulaţiei rutiere după ce Parlamentul a modific...
Misterul din spatele fostei soţii a lui Vladimir Putin. Cine este femeia care avea în braţe un imperiu, dar îşi ura poziţia
17.07.17
Lyudmila Ocheretnaya a fost căsătorită cu Vladimir Putin, unul dintre cei mai puternici şi mai temuţi politicieni, timp de 30 de ani. Aceasta ar fi căsătorită cu un bărbat care este cu 20 de ani mai tânăr decât ea.În presă există foarte puţine detalii despre viaţa p...
Fii alături de noi!
Top