Fii alături de noi
Deja Îmi place!
VIDEO: Fiul lui Plahotniuc, în vacanţă de lux
Fiul cel mare al şefului PD, Vladimir Plahotniuc, şi fiica finului său de cununie, Dorin Damir, continuă să-şi etaleze viaţa luxoasă pe internet.

Timofei Plahotniuc apare într-o poză alături de două tinere, printre care şi Gabriela Damir, pe o plajă de pe riviera franceză. Mai exact, este vorba despre plaja unui hotel de cinci stele din oraşul Cannes. 

 

Fotografia făcută în timpul vacanţei celor trei a fost postată pe Instagram de către fiica cea mare a lui Dorin Damir, Gabriela. Ea a indicat și hotelul luxos în care s-ar odihni alături de Timofei sau Timka Plahotniuc. Poza este însoțită și de un mesaj în engleză. Fiica lui Damir scrie că feciorul lui Plahotniuc i-ar fi un "frate de la altă mamă".

Potrivit site-ului oficial al hotelului din Cannes, în care a fost făcută fotografia, o zi de cazare într-o cameră single costă de la 400 de euro.

 

Prețurile cresc în funcţie de numărul de persoane cazate într-o cameră, serviciile oferite, dar și dacă există vedere la mare. Astfel, tariful pentru o zi petrecută în acest hotel poate depăși suma de 3.000 de euro.

Nu este pentru prima oară când pe rețelele de socializare apar imagini în care fiul cel mare al lui Plahotniuc îşi etalează bogăţia în care trăieşte.

 

La sfârșitul lui 2016, Timofei Plahotniuc a avut o escapadă de lux la Chișinău cu prietenii săi din Geneva, care au fost aduşi în Republica Moldova cu un avion privat.

 

Atunci, pozele au apărut pe pagina de Instagram a unui amic originar din Orenburg, Federația Rusă, cei doi fiind colegi. Timka Plahotniuc, așa cum apare pe un site de socializare, are 19 ani, locuieşte şi îşi face studiile la Geneva.

 

La majorat a primit în dar un super-bolid Mansory Mercedes-Benz S63 Coupe, care ar valora un milion de euro. Maşina poartă iniţialele tânărului, T.V.P., are numere exclusiviste GE 79777 şi a fost surprinsă pe străzile Genevei de amatorii de automobile scumpe. 

sursă: jurnaltv.md
13.07.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top