Fii alături de noi
Deja Îmi place!
VIDEO: Orchestra Tharmis, show de excepție la Românii au talent! Au luat patru de DA
Multă energie și voie bună a adus formația Tharmis pe scena de la Românii au talent. Talentații muzicieni au reușit să ridice sala în picioare, iar jurații să danseze pe tot parcursul prestației.

Cei din orchestra Tharmis, în frunte cu Valentin Uzun, au ales să cucerească membrii juriului cu un mix din piesele care le-au făcut cunoscuți aici, acasă. În doar câteva clipe, toată lumea a început să danseze, până și oamenii din regie, iar show-ul a continuat până la ultima notă cântată.

 

 

„Sunteți profesioniști bănuiesc și după față și după cum stați pe scenă. Foarte fain momentul, foarte antrenant. Bregovic style”, a notat Mihaela Rădulescu

 

„Îi găsesc doar un singur defect momentului: l-aș vedea și mai potrivit după 12 noaptea, cu condiția ca să nu se sfârșească până dimineața”, a adăugat Andi Moisescu.

 

„Vă așteptăm la București”, a spus pe final Andra.

 

 

Așadar, formația s-a calificat în etapa următoare, acolo unde se va decide dacă vor evolua în semifinalele concursului. Vedeți mai jos explozia de sunet și culoare pe care a adus-o Tharmis la Românii au talent.

sursă: ea.md
20.03.17
Saptamina
îmi place
distribuie
Fii alături de noi!
Top
Recente
FOTO: Le despart 20 de ani, dar zici ca sunt gemene. Cat de frumoasa este fiica celebrei prezentatoare TV din Rusia, Ekaterina Andreeva
Una are 55 de ani, iar alta 35, dar zici ca sunt surori, atat de mult seamana una cu alta.Nu putini sunt cei care cred ca a descoperit elixirul tineretii. Putini sunt si cei care stiu ca prezentatoarea…
Pe ce loc ar fi Serena Williams în clasamentul masculin? Legendarul McEnroe a dat răspunsul, dar nu toată lumea e de acord
Modul în care Serena Williams a dominat tenisul feminin timp de aproape două decenii i-a făcut pe mulţi să se întrebe dacă sprotiva din SUA nu ar fi putut face faţă cu brio şi în competiţia…
FOTO: Cum merge Delia la cumpărături. AȘA se deghizează artista ca să nu fie recunoscută
Își schimbă look-ul la tot pasul, dar atunci când iese în public, are grijă să nu fie recunoscută așa ușor. Delia știe cum să se aranjeze, astfel încât să nu atragă atenția fanilor.Când…
Alarme false și adevăruri alarmante
Ucraina nu-i Rusia. Moldova nu-i România. Însă Moldova nu-i Ucraina. Scriam, pe vremuri, că dacă Ucraina vrea să devină țară cu acte în regulă, atunci  trebuie să fugă de Rusia…
Pericolul real ce planează asupra Guvernului Filip. Vom avea un nou Premier?
Fracțiunea parlamentară a PLDM a depus o sesizare la Curtea Constituțională, solicitând controlul constituționalității Hotărârii Parlamentului nr.1 din 20 ianuarie 2016, prin care a fost învestit…